Locuri pustii continua, sub aspect formal si ideatic, cartile de poeme publicate dupa 1990. Subintitulata Procesiuni si privelisti si structurata in trei cicluri distincte (Locuri pustii, Egloge, Muzici si danturi), cartea e transcrierea cind fidela, impersonala, rece, cind augmentata ori doar discret modificata de accidentele istoriei sau ale propriei biografii a unei sensibilitati dramatic intoarse spre sine. Luminile si umbrele, suisurile si coborisurile, increderea si dezamagirea, Gradinile si pustiul sint egale si deci opozabile nasterii, cresterii, mortii, iubirii ori deznadejdii, construirii si deconstruirii fapturii de aer a poetului, niciodata suficient de increzator in propriile fapte (poetice) si niciodata indeajuns de scirbit de ele spre a se lasa infrint sau macar indepartat de valmasagul lor generator de iluzii, prejudecati ori palide certitudini.
Cu o blindete inteleapta si prevenitoare a gesturilor diurne, emotiv reticent si senzitiv profund tinut in friu de o sensibilitate fundamental livresca, dar nu si atrasa de performante formale, Vasile Igna atenueaza precaritatea situarilor existentiale prin pretuirea apartenentei si o asumare a Provinciei (geografice si existentiale) ca loc in miezul lucrurilor. (Irina Petras)
Vasile Igna ramine un reprezentant de seama al poeziei saptezeciste, distingindu-se prin cultura poetica evidenta si bine slefuita, care ii hraneste versul si meditatia, prin gravitate de discurs si tonalitate reflexiva. Temele poeziei, in cazul sau, ca si in cazul promotiei sale, in genere, sint majore si de densa respiratie, legate de nastere si moarte, de o retorica a indoielii sau de o privire esentializata intoarsa asupra alcatuirilor de baza ale lumii. La Igna, influenta lui Blaga se simte mai mult, dupa cum sint perceptibile, in toata rostirea lui lirica, semnele stapinirii de sine, ale controlului si elegantei, ale discretiei si nazu-intei de a atinge o exprimare cvasiimpersonala, eliberata de subiectivitatile prea pastoase sau de impudorile eului. (Dan Cristea)
