Barbati pe tocuri

Cand visezi cu ochii rimelati lucruri fantastice, inseamna ca te afli departe de miezul problemei. Mira van Horton dansa cu aspiratorul ca nimeni alta din istoria cinematografiei, intindea rufe la uscat dincolo de orice viziune regizorala, inhata cu palmele tabacite fierul de calcat in confruntarea cu inepuizabila colectie de rochii sifonate, camasi apretate, bikini minusculi, boxeri de neam prost; obiecte vestimentare care nu lasau niciun sambure de indoiala ca apartin clasei conducatoare. Doar plimbarile cu bicicleta reuseau sa-i domoleasca frustrarile. Ofta cu tristete cand ajungea prin zona comerciala unde stateau etalate fara pic de rusine blanuri scumpe si bijuterii rare. Printre necazurile cotidiene staruia faptul ca James Cameron nu-i acceptase cererea de prietenie pe Facebook.
Fragment din cartea „Barbati pe tocuri”, de Marcel Manea
„Fusesem predestinata unei vieti banale. Ma intalneam cu prietenii mei gay tocmai pentru a uita asta. Eram o femeie aruncata laolalta cu barbati incompleti pe un continent gresit. Ii priveam prin sticla paharelor. Toate aceste frumuseti care se tineau de mana nu aveau sa fie ale mele, pentru ca nu le puteam seduce. Existenta mea bolborosea fara semnificatie asemenea unei bauturi carbogazoase. Aveam accesul interzis in templul amorului venal. Pederastul si heterosexualul traversasera secolele impreuna, nu neaparat tinandu-se de mana. Cam asta imi imaginam eu atunci.
Pana in acest punct, ma pierdeam in generalitati. Trasasem puncte peste linii, romburi peste triunghiuri, intrebandu-ma de ce aveam atatia amici gay. Azure Rose imi turnase din nou vin in pahar. L-am privit cu ochii de femeie pofticioasa. Avea toate calitatile din lume. Era atent, delicat, rafinat, gratios. Singurul lui pacat era ca nu-i placeau femeile. Prin urmare, astepta sa fie agatat de vreun personaj dintr-o agentie de publicitate, pentru ca weekend-ul urmator sa manance impreuna lasagna cu aceeasi furculita, urmarind „Mica Sirena”. Azure Rose vorbea despre voluptati fara a-i pasa ca subiectul ma intristeaza, iar altor clienti le provoaca greata. Barbatii se temeau sa nu profite de ei, pe cand eu eram dezamagita ca asemenea mascul nu va profita in veci de mine. Nu-l intelegeam absolut deloc. Era precum o groapa in tavan. Imi regaseam sinele in taxiul spre casa. Tacerea. Mahmureala. Uitarea. Alunecasem serios la vale.
Vine o vreme cand incetam sa ne indragostim de o persoana, lasandu-ne prada cuvantului „confort”. Acest blestemat monstru lexical ne urmareste de cand ne trezim dimineata sa facem dus. Femeia din urmatoarea fraza sunt eu.
Imi doresc mult vin rosu si timp berechet pentru a-mi lectura autorii preferati. Castig prea putin pentru a-mi implini aceste capricii. Intarzii cel putin o ora la birou zilnic. Adorm doar dupa ce termin ce-i de baut prin casa. N-am fost mereu asa. Principala mea fantezie era sa fac amor cu Tarzan intr-un hotel sordid. Cu fiecare anotimp care trece, ma indepartez de orice fantezie. Mi-ar fi placut sa-mi traiesc nebunia intr-o tara noua si indepartata. Povestea vietii mele incepe fraza urmatoare.”