Consider ca Doru Popovici, maestrul care a daruit tarii sale multe capodopere, nu este inca suficient de bine cunoscut.
Creatiile sale componistice, pe de o parte, scrierile sale muzicologice si literare, pe de alta parte ne dezvaluie un artist bogat prin cultura si maiestria pe care le-a cucerit cu o forta de munca ce nu-si afla egal printre contemporani. Totodata, pentru cel ce stie cum este alcatuita, din metal pretios, personalitatea ilustrului artist, i se descopera un temperament ardent, capabil de inspiratii multiple in domeniul dramaturgiei muzicale si poeziei, urcand mereu spre inalt, capabil sa sufere starile nefericite ale drumului Golgotei, dar sa si intuiasca frumusetile paradisiace oferite de ceasurile reveriilor. Am urmarit viata acestui muzician, am cautat sa inteleg, fiindu-i mereu mai aproape, semnificatia etapelor de exprimare artistica, modul in care s-a adresat poporului roman prin daruirea neconditionata a propriilor valori. De-a lungul deceniilor, preocuparile sale de creator s-au indreptat catre teluri si genuri felurite, fie muzica de camera, instrumentala, fie vocala, corala, fie muzica de orchestra ori destinata scenei de opera si balet. Totodata, vorbim la Doru Popovici de o sincera si inspirata intoarcere spre viata spiritual artistica a trecutului nostru, investigand adevarurile credintei crestine prin implicarea in bizantinism.
Studiul operelor muzicale ce-i poarta semnatura are nevoie de o anumita conceptie analitica, asemanatoare cu ceea ce ar intreprinde, atitudinal, un discipol. Cred ca astfel a lucrat cartea aceasta muzicologul Adina susnea, pornind in demersul aprofundat al muzicii lui Doru Popovici, potrivit etapelor componistice care l-au definit in timp. Cu decenii in urma, simfoniile sale apartin cautarilor creatorului, pretuind retrospectiv gandirea premergatorilor, imbinata cu propria viziune ce priveste perspectiva viitorului.
Fragment:
„Simfonia I Op. 21
Compus? în 1962, Simfonia I op. 21 reprezint? în mare experien?a major? a creatorului privind ciclul simfonic, în care acesta acord? o importan?? egal? structurilor componente pe de o parte, dar ?i desf??ur?rii întregului pe de alt? parte. Cunoscând lucr?rile sale ulterioare în cadrul acestui gen, putem aprecia evolu?ia lui Doru Popovici chiar de la prima sa simfonie, pe o traiectorie particular?. In esen??, am spune c? este vorba de o convertire” la datele personale muzicale ale sale a problemelor ce decurg din tradi?ia simfoniei ca gen. Dac? in prima simfonie observ?m astfel de tr?s?turi, în urm?toarele tocmai acestea vor deveni dominante în formarea stilului s?u componistic.
Din punct de vedere al mijloacelor de expresie folosite, Simfonia I poate fi plasat? în rândul lucr?rilor mai timpurii, cum ar fi Schi?ele simfonice, Concertino pentru coarde, lucr?ri în care tonalitatea nu este complet desfiin?at?, în ciuda cromaticii intense. Prin aceast? caracteristic? Simfonia I se deosebe?te de crea?iile situate în vecin?tatea ei, în care se manifest? preocuparea pentru serialism, ca de exemplu Concertul pentru orchestr? sau Sonata pentru dou? violoncele.
Cele patru mi?c?ri componente se afl? sub semnul unui cvasi-programatism ce reiese din denumirea lor: partea I, Întunecare, partea a II-a, in lupt? cu iner?ia, partea a Epitaf, partea a IV-a, Dialog cu timpul. Foarte sugestive, aceste titluri transmit con?inutul atmosferei urm?rite, compozitorul dorind s? reliefeze un aspect al contemporaneit??ii de la acea dat?. Sublinierea muzical? a acestor idei se bazeaz? p.e elemente contrare, în care tragicul ader? c?tre o exprimare tensionat?, bogat? în note cromatice, iar aspectul opus, de înviorare ?i optimism este exprimat printr-o dinamizare a muzicii. ”
Creatiile sale componistice, pe de o parte, scrierile sale muzicologice si literare, pe de alta parte ne dezvaluie un artist bogat prin cultura si maiestria pe care le-a cucerit cu o forta de munca ce nu-si afla egal printre contemporani. Totodata, pentru cel ce stie cum este alcatuita, din metal pretios, personalitatea ilustrului artist, i se descopera un temperament ardent, capabil de inspiratii multiple in domeniul dramaturgiei muzicale si poeziei, urcand mereu spre inalt, capabil sa sufere starile nefericite ale drumului Golgotei, dar sa si intuiasca frumusetile paradisiace oferite de ceasurile reveriilor. Am urmarit viata acestui muzician, am cautat sa inteleg, fiindu-i mereu mai aproape, semnificatia etapelor de exprimare artistica, modul in care s-a adresat poporului roman prin daruirea neconditionata a propriilor valori. De-a lungul deceniilor, preocuparile sale de creator s-au indreptat catre teluri si genuri felurite, fie muzica de camera, instrumentala, fie vocala, corala, fie muzica de orchestra ori destinata scenei de opera si balet. Totodata, vorbim la Doru Popovici de o sincera si inspirata intoarcere spre viata spiritual artistica a trecutului nostru, investigand adevarurile credintei crestine prin implicarea in bizantinism.
Studiul operelor muzicale ce-i poarta semnatura are nevoie de o anumita conceptie analitica, asemanatoare cu ceea ce ar intreprinde, atitudinal, un discipol. Cred ca astfel a lucrat cartea aceasta muzicologul Adina susnea, pornind in demersul aprofundat al muzicii lui Doru Popovici, potrivit etapelor componistice care l-au definit in timp. Cu decenii in urma, simfoniile sale apartin cautarilor creatorului, pretuind retrospectiv gandirea premergatorilor, imbinata cu propria viziune ce priveste perspectiva viitorului.
Fragment:
„Simfonia I Op. 21
Compus? în 1962, Simfonia I op. 21 reprezint? în mare experien?a major? a creatorului privind ciclul simfonic, în care acesta acord? o importan?? egal? structurilor componente pe de o parte, dar ?i desf??ur?rii întregului pe de alt? parte. Cunoscând lucr?rile sale ulterioare în cadrul acestui gen, putem aprecia evolu?ia lui Doru Popovici chiar de la prima sa simfonie, pe o traiectorie particular?. In esen??, am spune c? este vorba de o convertire” la datele personale muzicale ale sale a problemelor ce decurg din tradi?ia simfoniei ca gen. Dac? in prima simfonie observ?m astfel de tr?s?turi, în urm?toarele tocmai acestea vor deveni dominante în formarea stilului s?u componistic.
Din punct de vedere al mijloacelor de expresie folosite, Simfonia I poate fi plasat? în rândul lucr?rilor mai timpurii, cum ar fi Schi?ele simfonice, Concertino pentru coarde, lucr?ri în care tonalitatea nu este complet desfiin?at?, în ciuda cromaticii intense. Prin aceast? caracteristic? Simfonia I se deosebe?te de crea?iile situate în vecin?tatea ei, în care se manifest? preocuparea pentru serialism, ca de exemplu Concertul pentru orchestr? sau Sonata pentru dou? violoncele.
Cele patru mi?c?ri componente se afl? sub semnul unui cvasi-programatism ce reiese din denumirea lor: partea I, Întunecare, partea a II-a, in lupt? cu iner?ia, partea a Epitaf, partea a IV-a, Dialog cu timpul. Foarte sugestive, aceste titluri transmit con?inutul atmosferei urm?rite, compozitorul dorind s? reliefeze un aspect al contemporaneit??ii de la acea dat?. Sublinierea muzical? a acestor idei se bazeaz? p.e elemente contrare, în care tragicul ader? c?tre o exprimare tensionat?, bogat? în note cromatice, iar aspectul opus, de înviorare ?i optimism este exprimat printr-o dinamizare a muzicii. ”
Codul cartii: GRF78-606-747-020-8
