Scopul acestei lucrari este de a face o analiza ampla a osteotomiei tibiale inalte de deschidere metoda extrem de utila, cu rezultate promitatoare pe un lot de semnificativ statistic, format din pacienti operati in Spitalul clinic de ortopedie Foisor.
Osteotomia tibiala reprezinta o interventie chirurgicala importanta pentru tratamentul artrozei incipiente a genunchiului. Dezvoltarea osteotomiei ca si tehnica chirurgicala a inceput in secolul XIX, odata cu dezvoltarea anestezicelor , metodelor de hemostaza si principiului de antisepsie. Odata cu aparitia radiologiei, indicatiile osteotomiei tibiale inalte s-au schimbat.
Prima osteotomie a fost realizata in secolul XIX, iar popularitatea acestei interventii chirurgicale a crescut in 1950 odata cu publicatiile lui Jackson, Waugh sau Coventry . Osteotomia tibiala inalta, cu precadere de inchidere, a devenit tratamentul chirurgical standard pentru artroza unicornpartimentala a genunchiului. In timp ce Jackson efectua osteotomia distaia tuberozitate tibiala, Coventry a popularizat metoda osteotomiei tibiale de inchidere proximala si stabilizare cu scoabe metalice.
Prima osteotomie tibiala de deschidere a fost descrisa de Lexer in 1931 Brett in 1935 pentru pacienti cu genu recurvatum. Metodele de stabilizare ale osteotomiei erau imobilizarea ghipsata si uneori scoabele metalice.
Prima publicatie cu o raportare pe o serie largita de pacienti a aparut in 1987 (Hernigou). Hemigou prezenta osteotomia sub forma unei interventii chirurgicale complexe, care presupunea investigatii preoperatorii, un planning riguros, o metoda de calcul a corectiei, precum si o buna metoda de stabilizare
La inceputul anilor ’90, importanta osteotomiilor a scazut datorita succesului artroplastiei de genunchi. Cu toate acestea odata cu dezvoltarea unor noi metode de stabilizare, in special placile cu stabilizare angulara, osteotomia de deschidere a inceput sa fie reutilizata, in special pentru pacientul tanar cu gonartroza incipienta.
Sisteme precum placa TomoFix au fost propuse, fiind bazate pe cipiul fixatorului intern cu stabilitate angulara a suruburilor, permitand astfel efectuarea unei osteotomii tibiale de deschidere fara aport de grefa din creasta iliaca sau ic de ciment. Exista deja studii care promoveaza capacitatea excelenta de fixare a acestui sistem.
Cuprins: Partea generala: Introducere. Anatomia articulatiei genunchiului. Biomecanica articulatiei genunchiului. Axele fiziologice ale membrului inferior. Gonartroza. Etiologia diformitatilor. Indicatiile operatorii pentru osteotomia tibiala inalta. Planning preoperator. Tehnici chirurgicale si metode de fixare intraoperatorie. Complicatii postoperatorii. Partea speciala: Osteotomia tibiala inalta Rezultate generale. Obezitatea, factor de prognostic pentru osteotomia tibiala inalta. Osteotomia tibiala inalta si varsta pacientului. Influenta artroscopiei asupra prognosticului osteotomiei tibiale inalte. Prezentare de caz. Diabetul si osteotomia tibiala inalta. Un nou dispozitiv de mentinere si fixare a osteotomiei tibiale inalte de deschidere. Concluzii generale si aplicabilitate practica.
Adresabilitate: Medici specialisti ortopezi, rezidenti.
Osteotomia tibiala reprezinta o interventie chirurgicala importanta pentru tratamentul artrozei incipiente a genunchiului. Dezvoltarea osteotomiei ca si tehnica chirurgicala a inceput in secolul XIX, odata cu dezvoltarea anestezicelor , metodelor de hemostaza si principiului de antisepsie. Odata cu aparitia radiologiei, indicatiile osteotomiei tibiale inalte s-au schimbat.
Prima osteotomie a fost realizata in secolul XIX, iar popularitatea acestei interventii chirurgicale a crescut in 1950 odata cu publicatiile lui Jackson, Waugh sau Coventry . Osteotomia tibiala inalta, cu precadere de inchidere, a devenit tratamentul chirurgical standard pentru artroza unicornpartimentala a genunchiului. In timp ce Jackson efectua osteotomia distaia tuberozitate tibiala, Coventry a popularizat metoda osteotomiei tibiale de inchidere proximala si stabilizare cu scoabe metalice.
Prima osteotomie tibiala de deschidere a fost descrisa de Lexer in 1931 Brett in 1935 pentru pacienti cu genu recurvatum. Metodele de stabilizare ale osteotomiei erau imobilizarea ghipsata si uneori scoabele metalice.
Prima publicatie cu o raportare pe o serie largita de pacienti a aparut in 1987 (Hernigou). Hemigou prezenta osteotomia sub forma unei interventii chirurgicale complexe, care presupunea investigatii preoperatorii, un planning riguros, o metoda de calcul a corectiei, precum si o buna metoda de stabilizare
La inceputul anilor ’90, importanta osteotomiilor a scazut datorita succesului artroplastiei de genunchi. Cu toate acestea odata cu dezvoltarea unor noi metode de stabilizare, in special placile cu stabilizare angulara, osteotomia de deschidere a inceput sa fie reutilizata, in special pentru pacientul tanar cu gonartroza incipienta.
Sisteme precum placa TomoFix au fost propuse, fiind bazate pe cipiul fixatorului intern cu stabilitate angulara a suruburilor, permitand astfel efectuarea unei osteotomii tibiale de deschidere fara aport de grefa din creasta iliaca sau ic de ciment. Exista deja studii care promoveaza capacitatea excelenta de fixare a acestui sistem.
Cuprins: Partea generala: Introducere. Anatomia articulatiei genunchiului. Biomecanica articulatiei genunchiului. Axele fiziologice ale membrului inferior. Gonartroza. Etiologia diformitatilor. Indicatiile operatorii pentru osteotomia tibiala inalta. Planning preoperator. Tehnici chirurgicale si metode de fixare intraoperatorie. Complicatii postoperatorii. Partea speciala: Osteotomia tibiala inalta Rezultate generale. Obezitatea, factor de prognostic pentru osteotomia tibiala inalta. Osteotomia tibiala inalta si varsta pacientului. Influenta artroscopiei asupra prognosticului osteotomiei tibiale inalte. Prezentare de caz. Diabetul si osteotomia tibiala inalta. Un nou dispozitiv de mentinere si fixare a osteotomiei tibiale inalte de deschidere. Concluzii generale si aplicabilitate practica.
Adresabilitate: Medici specialisti ortopezi, rezidenti.
Codul cartii: MED978-973-39-0825-8
