Acasa – in exil

„Ce sunt aceste polemice? O seama de arabescuri exce­sive, radiografia patetica si lucida a unei sfasieri, o serie de tentative de a intelege, esuate in neintelegere, reportajul unor revolte aneantizate in albia deznadejdii si a refuzu­lui de a accepta sa asisti – redus la mutenie, deci, vinovat din start – la comercializarea, trivializarea infernului co­munist. Proces culminat, incredibil, cu un masacru al ino­centilor regizat intr-un stil de extractie neostalinista. Cum sa califici altfel vanatoarea de oameni mari, prin care s-a perpetuat europenitatea culturii romane in anii dictaturii stalinisto-dejiste? Vanatoare organizata sub ochii nostri, in sarmana noastra democratie. Ce sunt aceste polemice? Poate, un semn al sperantei ca nu e vandut chiar totul. Nu e terfelit chiar totul. Nu e pierdut chiar totul.” (Aura Christi) 

„Dosariada postcomunista 

Marturisesc ca nu inteleg: de cand raportul unei slugi a aparatului de represiune ceausist este mai credibil decat marturia unui coleg de breasla?! Din ce motive rapoartele informatorilor Securitatii nu sunt verificate inainte de a fi facute publice? Aceleasi intrebari ma framantau cand demonstram „pe text” modul in care il „apara” dl N. Manolescu pe acad. Nicolae Breban. Ma refer la editorialul manolescian din nr. 16/ 2011 al Romaniei Literare, apoi la cel din nr. 18 al aceleiasi reviste a USR. In realitate, dl N. Manolescu “il infunda” pe Breban. Am admirat gestul autorului romanului Jiquidi de a se retrage din Consiliul USR. L-am admirat, blamand comitetul director al USR, care si-a demonstrat nu o data incompetenta sau nedorinta de a apara membrii de marca ai Uniunii Scriitorilor din Romania, inclusiv memoria unora dintre cei mai ilustri reprezentanti ai acesteia; vezi „iesirile publice” ale dlui presedinte Manolescu in cazurile Marino, Caraion, Breban, Iorgulescu, Cezar Ivanescu, Grosan…

Securitatea i-a maltratat si fizic in nu putine cazuri si psihic pe romani pana la Revolutia din 1989. Dupa 1990, in democratie, unii intelectuali folosesc tendentios fragmente, marcate de ambiguitate, pasaje evazive din dosarele unor personalitati, inclusiv ale unor disidenti, folosesc rapoarte ale securistilor impotriva unora dintre cei mai importanti reprezentanti ai elitei tarii. Prevaleaza, de necrezut, marturia calaului din anii dictaturii; ea are credibilitate. Calaul ramane, culmea, in umbra, mai exact, in culise. Nu se pune in discutie vina tortionarului, nu se evalueaza gradul lui de vinovatie, nu este cantarita gravitatea crimelor calaului in cazul in care cele din urma exista. In consecinta, calaul este absolvit de judecata, apoi, in functie de caz, de pedeapsa. In schimb, este maculata, agresata, lapidata sau linsata mediatic in piata publica victima. Securitatea defuncta isi continua maligna opera.”