Accidentul

In monumentala „lstorie a literaturii romane de la origini pana in prezent”, George Calinescu marcheaza „inrudirea” lui Mihail Sebastian cu Mircea Eliade, generata de admiratia comuna pentru Nae lonescu. Si in textele sale intalnim concepte precum „experienta tragica”, „destin”, insa apropierile nu merg mai departe: „Incolo, autorul este un adept al lui Descartes, tine la lucrurile «clare si distincte», aplicand acest cartezianism mai ales in campul senzatillor. De unde un senzualism rece, lucid, cultivat cu exactitati de geometrie. Neputandu-si ingadui decat o singura experienta, aceea a rasei sale, scriitorul se refugiaza in analiza si insemnarile sale erotice sunt mai mult stendhaliene decat gidiene”.
Fragment din carte:
„Paul ridica scurt capul, strigat parca de aceasta aratare. Dar la capatul opus al salii, perdelele erau nemiscate, si cu faldurile lor grele, cu rosul lor de cupru vechi, desparteau parca o lume de alta lume.
Nu-si putea lua acum privirea de la acel punct prin care totusi, dintr-un moment intr-altul, putea sa apara ea. Avea senzatia ca un punct de durere se deplasase acolo, ca o alta inima desprinsa din el si trimisa inainte, in recunoastere, ca sa pandeasca si sa astepte.
Uneori, perdelele se miscau, o mana aparea de dincolo, si atunci Paul, ca si cum n-ar mai fi putut suporta un nou grad de tensiune, avea o scurta sincopa a constiintei, care ii permitea sa priveasca fara strigat, cu un fel de stupoare resemnata, cum draperiile se deschideau intr-adevar, lasand sa treaca o dansatoare, o fata de la garderoba sau o florareasa.
Si mai greu de suportat era cand mana ce aparuse o clipa se retragea fara ca perdelele sa se deschida si fara ca sa se poata vedea cine anume era dincolo de ele, caci atunci nimeni nu l-ar fi putut convinge pe Paul ca nu Anna se afla acolo, ca nu ea venise pana in pragul barului, pentru ca in ultimul moment (fiindca era prea tarziu, sau nu era destula lume) sa se razgandeasca si sa plece. Ar fi vrut sa alerge dupa ea, s-o ajunga exact in momentui in care iesea si sa-i poata spune: ramai! Dar se vedea intorcandu-se singur printre perechile de dansatori, printre mesele cu clienti intrigati de ducerile si intoarcerile lui si nu se simtea in stare sa suporte atatea priviri indiscrete, atatea semne cu subinteles, atatea soapte… ”