Ca istoric de arta, ma aflu, din nou, in situatia care imi place, aceea de a scrie despre un artist a carui efemera glorie s-a stins lasand loc unei nemeritate uitari. Sa scriu despre stefan Szönyi este, in cel mai profund sens, o provocare. Opera lui este ca o oglinda cu doua fatete. in ambele se reflecta perioade din viata sa: prima este cea a tineretii, a studiilor, a prieteniilor durabile, a entuziasmului revolutionar si a unei creatii puse sub semnul expresionismului magic, a doua este cea a stabilizarii, a asezarii intr-un tipar ales cu luciditate, al artei cu tendinta, al realismului ( ).Arta lui stefan Szönyi ramane valabila, valoroasa, prin calitatile artistice, prin maiestria actului de creatie si prin conceptualizarea oricarui subiect pe care si-l propune. De-a lungul creatiei sale artistice sunt cateva trasaturi particulare care se cer subliniate: calitatea de portretist, arta monumentala ca document istoric, perfectionismul dovedit prin numeroase studii si schite si prin variante. Ruxandra Dreptu
stefan Szönyi (1913-1967) a debutat la Timisoara sub influenta curentului Die Neue Sachlichkeit, ulterior afirmandu-se, in virtutea convingerilor sale din epoca, ca adept al realismului socialist. Care ar fi fost evolutia sa artistica dupa deschiderea si liberalizarea ideilor de la finele anilor?60, daca nu ar fi disparut la 53 de ani, in plina maturitate creatoare ? Este una dintre intrebarile la care incearca sa raspunda criticul de arta Ruxandra Dreptu, autoarea textului monografic in lucrarea coordonata de Anca Szönyi Thomas, fiica pictorului.
