Cartea doamnei Flavia Coposu-Balescu, scrisa cu dragoste si nostalgie, cu naturalete si simplitate, este o fermecatoare poveste de viata, parca visata, a unui sat ardelenesc in amiaza libertatii de dupa Marea Unire. Sensibilitatea cu care este vazut fiecare amanunt, evanescenta unor amintiri copilaresti, uimirea in fata unei lumi absorbite prea curand de o istorie vitrega, toate aceste calitati care tin de simtamantul crestin si de memoria nativa a autoarei ne pun in fata unei adevarate monografii afective a Transilvaniei profunde, de dincolo de veac.
Relatia intelectualilor-apostoli cu taranii ridicati la lumina ar parea azi idilica si incredibila, daca n-ar fi fost insasi esenta unei lumi in care morala rurala se sprijinea pe binomul inefabil format din frica de Dumnezeu si rusinea de oameni.
Doamna Flavia isi opreste relatarea prea devreme. Am vrea sa vedem continuarea, adica rezistenta eroica a oamenilor formati in aceasta lume in mod particular a fratelui sau, Corneliu Coposu – din perioada zbuciumata de dupa sosirea la carma tarii a celor fara credinta si fara rusine. (Ana Blandiana)
