Coordonator: Flore Pop
Actuala contributie pe tema apei, in limitele a ceea ce ne-am propus, in mod explicit, inca de la inceput, incearca – e drept – destul de timid, sa stabileasca un punct de plecare pentru o posibila si necesara dezbatere publica la noi a dreptului fundamental al omului la apa, consacrat printr-o rezolutie a Adunarii Generale a ONU inca din 2010, si in consecinta – intelegerea intr-o alta lumina, dintr-o noua perspectiva a politicii europene a apei si a politicilor nationale consecutive, aceasta eventuala dezbatere publica urmand sa plaseze discutiile atat la nivel axiologic, cat si la nivel normativ si operational, asa cum s-a intamplat in alte tari europene, chiar apropiate de noi, in Slovenia, de exemplu.
O dezbatere interna, din perspectiva intelegerii rostului si valorii apei ca obiectiv de securitate nationala, ar putea incepe de aici, chiar daca strategia noastra de aparare (sau de securitate, dupa unii) nu sufla un cuvant, abia daca lasa… la modul involuntar – la vedere – cateva idei banale despre mediu… in general, ori daca vrem sa privim in alt plan – cel al Legii fundamentale a tarii – vedem cu tristete ca nici dezbaterile legate de revizuirea actualei Constitutii nu sunt mai generoase (in ciuda zvonurilor constituirii unei comisii de profil), mediul nostru politic si juridic e marcat de alte dileme „existentiale” si „ideologice” decat cele ale publicului larg – ca sa nu mai vorbim de situatia sanitara actuala, ori de cea energetica – un public cultivat – cat de cat initiat in acest domeniu tehnic in ultimii ani – asadar cu anumite pretentii, sa zicem si noi – cum ar fi scris un publicist dambovitean, nu prea indepartat de evenimente, pe la mijlocul anilor 2000, pe fondul ascensiunii Conventiei Democratice, facand aluzie la personajele tutelare: apa trece, pietrele raman… – Autorul
