Aprinzi lampa si o bucata de noapte zboara. Allumer sa lampe vole un morceau a la nuit

Venus Khoury-Ghata exprima cu durerea Casandrei si cu ingenuitatea Pitiei adevaruri atemporale in versuri impregnate de prezente enigmatice; care migreaza in texte, care conecteaza spatii geografice si textuale, aducand frumusetea unei intemeieri arhaice, arhetipale, intr-un univers desacralizat. Poemele ei au adancimea psalmului. Venus Khoury-Ghata imblanzeste tragedia acelor intemeieri imemoriale pentru a patrunde prin porii universului desacralizat, transformand ceea ce formase un intreg: Cosmosul si Mediterana, radacinile si inalturile, propria casa si lupii, intr-o materie lirica fluida, aparent fragila, dar atat de puternica in patrunderea in dedesubturile fiintei locuind spatiul profan, erodand falsele intemeieri si falsele tinte. […]

Prin poezia ei, Venus Khoury-Ghata aprinde o lampa cu care se poate cobori, fie si in lumina zilei aparente: pentru ca „moartea e mai lunga la inceput/ea Isi aprinde lampa in miezul zilei”, inspre intunecimile desacralizarii, dezumanizarii, aducand nu numai lumina cunoasterii – poezia ei serveste cunoasterii unui adevar cultural altfel intangibil ci si lumina umanitatii. Dar o lampa aprinde, gonind valurile cetii, si Denisa Craciun, antologatoarea si traducatoarea cartii, care aduce frumusetea poeziei lui Wnus Khoury-Ghata in confluenta cu frumusetea limbii romane.