Istoria acestor amintiri e destul de intortocheata. Transferul meu si al familiei mele pe alt continent a impus o seama de adaptari. Acestea au cerut oarecare vreme si au declansat mutatii lente. Nu a existat si nu putea sa existe un salt brusc, o modificare deplina. Pe masura ce deveneam mai american, partea mai veche, cei 30 si ceva de ani initiali se depuneau in straturi ale memoriei pe care eu nu doream (si poate nici nu puteam) sa le pierd.Deci, inca de prin anii 980 am inceput sa fac note, sa consemnez descrieri si altele asemenea. Evenimentele romanesti din 1989/90 m-au imboldit mult si iata ca s-a infiripat Arhipelag interior (ceea ce acum este volumul I) cu subtitlul, perfect justificat, de Eseuri autobiografice. […] Volumul al doilea este mai sec, fara prea multe teoretizari sau analize, dar probabil si intrucatva mai incomplet. Daca primul volum a aparut in 1994, acesta, al doilea, apare in 2018, cu toate ca anume sectiuni erau scrise cu decenii in urma. Explic in Epilog de ce ma opresc la 1989.
Virgil Nemoianu
Desi il citeam frecvent in presa noastra nebuna din anii 90, apreciindu-i stilul incisiv si eruditia vasta, pe Virgil Nemoianu am inceput sa-l admir cu adevarat abia dupa lectura paginilor sale epistolare si memorialistice, care imi dezvaluiau umanitatea profunda a unui carturar de tip renascentist, cunoscator adica a tot ce se poate sti si a inca ceva pe deasupra.
Antonio Patras, Convorbiri literare
