Arhitectura, perceptie si frica

Calatoria sau mai precis incursiunea propusa este mapata explicit si fertil. Ea pleaca de la chestionarea critica a perceptiei spatiale si revizitarea calitatilor spatiului. Pentru a condensa vastitatea relatiilor imaginare, imaginate si percepute (de oricare din noi) intre arhitectura si frica, autoarea construieste cateva borne: loc, frica-fobii, cotidianul si fobiile sale – corespunzand capitolelor din carte.
Fiecare din aceste borne au, la randu-le, notari semnificative menite sa lamureasca, sa textureze, sa nuanteze si cand este cazul sa distinga. (…) Fobiile majore – claustrofobia, acrofobia si agorafobia sunt reinterpretate intr-o cheie de lectura arhitecturala unde relatia stimul si interactiune cu mediul inconjurator sunt privite specializat prin perceptia spatiului. Creatorul de spatiu – fiind sensibilizat la aceste aspecte – este inzestrat cu o partitura in plus, interpretarea tinand evident de registru personal. Francoise Pamfil
Fragment din lucrarea Dianei Pop, Arhitectura, perceptie si frica

„• Frica • mecanism de inadaptare
O problema identificata de Yi-Fu Tuan este modificarea perceptiei asupra mediului natural, in raport cu cel antropic. Daca in urma cu aproximativ 200 de ani orasul — sau spatiul antropic, daca alegem sa vorbim intr-un mod generic — era perceput ca fiind cel sigur, adapostul in care individul se putea retrage si simti in siguranta fata de pericolele pe care le putea intampina in natura — un spatiu al necunoscutului, al intunericului, al sinistrului astazi, sistemul de valori este complet rasturnat. In contextul actual, orasul nu mai este vazut ca fiind un triumf al rationalitatii umane asupra fortelor naturii, ci, dimpotriva, orasul este perceput ca fiind o jungla antropica, un haos de cladiri, strazi, automobile rapide si,nu in ultimul rand, o aglomerare de indivizi. Practic, orasul incepe sa se identifice cu sursa pericolului — un spatiu al hazardului si al nesigurantei iar opusul sau ramane mediul natural, care este, de aceasta data, privit sau perceput intr-o lumina idilica, pozitiva.
In consecinta, problema fricii se pune, pentru prima oara, intr-un nou context. Acele mecanisme de supravietuire, pe care le-a construit omenirea, ca specie, intr-un proces evolutiv natural, devin, in acest moment, inutile. Starea de frica manifestata fata de inaltime are un rol evident intr-un mediu in care individul poate oricand sa dea peste o prapastie, in schimb, intr-un oras plin de zgarie nori, sosele suspendate si avioane, aceeasi frica manifestata in fata inaltimilor devine rapid redundanta si poate fi interpretata chiar ca fiind o inadaptare la mediul urban. inca nu s-au succedat destule generatii care sa utilizeze acest tip de mediu, astfel incat mecanismul fricii sa poata fi resetat dupa noii parametri.
Paleta de reactii, raspunsuri si mecanisme de a face fata fricii este foarte larga, si, atunci cand pericolul din real devine potential sau imaginar — acest lucru fiind de cele mai multe ori o deformare perceptuala a realitatii exista posibilitatea ca instinctul de supravietuire, format de-a lungul procesului evolutiv, sa scurtcircuiteze sau sa exagereze reactia conside-rata ca fiind normala. in acest caz, frica se transforrna in anxietate sau fobie. ”