Aripi peste timp se vrea un indemn la introspectie, o poveste de viata cu lectiile aferente, o inima pusa in palma cu intentia declarata de a aduce constientizare, zambet si liniste in sufletul cititorului, cu increderea ca „fiecare imbunatatire pe care o aducem lumii personale imbunatateste lumea tuturor”. A constientiza ca fiecare experienta de viata, oricat de dureroasa, ascunde o lectie de invatat reprezinta punctul zero al procesului de vindecare. Pe masura ce descoperi si recunosti premisele care au generat anumite evenimente din viata ta, ai posibilitatea de a percepe orice experienta drept un prilej de evolutie si dezvoltare. Trecutul si prezentul ne vietuiesc laolalta pana cand invatam asumarea ca unica modalitatea de redobandire a puterii personale.
Fragment din cartea „Aripi peste timp” de Melania Flitan:
„Viata tatalui meu a fost o lupta continua pentru supravietuire. Imi amintesc vag durerea cu care vorbea despre parintii sai ca fiind oameni gospodari carora comunismul le luase totul: animale, proprietati, bunuri materiale. Grija zilei de maine i-a devenit prietena inca de pe vremea copilariei si avea sa-l insoteasca pana la sfarsitul vietii. Spre finalul liceului, la capatul unui pat de spital, asista neputincios la ultimele clipe din viata tatalui sau – asemenea mie; sau eu asemenea lui.
Unii dintre noi ar spune ca este o simpla coincidenta; in psihogenealogie insa se vorbeste despre o identificare atat de mare cu propriul parinte incat se ajunge la o „autoprogramare” inconstienta astfel incat sa se repete acelasi destin tragic: „repetarea unor evenimente, date sau varste care compun romanul familial al descendentei noastre este pentru noi o modalitate de a le fi loiali parintilor, bunicilor, strabunilor”; prin urmare, cata vreme constientizarea ne este straina, prin repetitivitatea identificarilor inconstiente „platim datoriile” inaintasilor nostri.
Ramas la o varsta frageda fara sustinerea parintelui, in incercarea de a-si transcende conditia, tata a ales invatatura ca modalitate de a evolua.
A absolvi o facultate la acea vreme era, in conceptia tatei, echivalentul reusitei in viata. Perseverenta, determinarea, dorinta de a fi un om respectat, de a realiza ceva in viata, de a avea (nu la modul bolnavicios, ci in sensul evolutiei) mai mult decat ieri l-au insotit mereu si le-a transmis, prin noi, mai departe.
Pe vremea copilariei mele, am auzit necontenit refrenul „daca vrei sa reusesti, trebuie sa. inveti.” Mi l-am insusit, cu atat mai mult cu cat cunoasterea, ca si cale spre evolutie, este un proces continuu de uimire si invatare; fie ca este vorba despre minuni, despre cunostinte sau pur si simplu despre viata in toata complexitatea ei, evolutia implica progresul pe mai multe planuri.
Codul cartii: LIB978-606-029-591-4-
