Baltagul, constituie, sub raportul inventiei, reconstituirea acelei crime pastoresti despre care vorbeste balada Mioritei, si meritul lui sta mai putin in fabulatia, ingenioasa, desigur, a acestor intamplari, cat in rezonanta lor in mijlocul naturii singuratice si in maiestria cu care-si poarta de-a lungul drumurilor din munte eroina, apriga, voluntara, dar si iluminata, pe Vitoria,vaduva ortomanului pastor Nechifor Lipan.
Drama omeneasca, povestea din Baltagul poarta totusi un pronuntat accent de mare balada, romantata, de mister cosmic, aici rezolvindu-se epic, dupa cum in Hanu Ancutei se rezolva feeric.
A fi pastrat acestei povestiri, germinata in glastra de clestar a Mioritei, toata puritatea de timbru a baladei si tot conturul ei astral iata in ce sta intaiul dintre merite si cel mai pretios al Baltagului.
Munteanului i-i dat sa-si castige painea cea de toate zilele cu toporul, ori cu cata. …Cei mai vrednici intemeiaza stani in munte. Acolo stau cu Dumnezeu si cu singuratatile, pana ce se imputineaza ziua.
Cartea prezinta si ilustratii.
Fragment:
„Cum a facut nevasta lui Lipan calea intoarsa, vremea s-a zbarlit. S-a rasucit vantul si a prins a bate de catra miezul-noptii. Dezgheturile au stat. Lumina a slabit in dosul paclelor. Cu aceasta suflare rece in spate si pe sub fuga aceasta de nouri subtiri, cei doi calatori au umblat in tacere ca printr-o tara noua. Abia o vazusera in ajun si acuma n-o mai cunosteau.
Caii bocaneau cu potcoavele lui mos Pricop prin gloduri inghetate si grunzuri. Drumurile si potecile erau pustii. Ferestrele crasmelor degeaba aratau covrigei uscati in gaturi de sticla cu bauturi colorate. Aveau un aer de parasire si dezolare. Asta insa pentru putina vreme, caci biruinta deplina a soarelui nu putea sa intarzie.
Toate stateau ca-ntr-o asteptare. Cand vor porni iar la vale puhoaiele, trebuiau sa duca o veste noua. Asa dezlega Vitoria intelesul acestor infatisari schimbate.
La marginea celei din urma Dorne, cum intrau, era crasma dupa randuiala. Au descalecat s-au lasat caii unul langa altul, fara sa-i lege, fara sa le deie graunte.
S-a ridicat de dupa gratiile tejghelei o femeie, care se silea sa opreasca, cu palma, cascaturi somnoroase. Vitoria a poftit o garafa de vin s-a cerut si al treilea pahar. Crasmarita a asezat la rand si al treilea pahar. Au vorbit putine lucruri despre vreme, despre nutretul vitelor. Desi somnoroasa, fiind femeie si crasmarita pe deasupra, gazda n-a lipsit sa-si puie intrebarile cunoscute.”
Codul cartii: MSA978-606-93355-0-5
