Dupa incendierea Romei, imparatul Nero a linistit opinia publica sacrificandu-i pe crestini. Sfintii Apostoli Petru si Paul au murit in acea persecutie. Dupa bucuria si speranta de la inceput, urmeaza pentru tanara comunitate crestina deziluzia si amaraciunea. Era asteptat triumful definitiv al lui Cristos, iar acum totul parea sa dispara. Evanghelia scrisa de Sfantul Marcu este o carte care vrea sa combata deziluzia crestinilor de atunci si din toate timpurile, deziluzie nascuta din faptul ca in lume pare sa triumfe forta brutala a raului.
Scriind o Evanghelie, Marcu se preocupa nu atat sa transmita o istorie a vietii lui Isus, cat mai ales sa predice Vestea cea Buna. Iata ce ne spune Sfintul Marcu prin Evanghelia sa: Daca va uimesc descurajandu-va dificultatile pe care le intampinati, inseamna ca nu ati inteles cu adevarat cine era Isus. Nu ati inteles natura puterii Sale; caci nu in stralucirea maririi se arata divinitatea Sa, ci in umbra Patimirii. Numai in ea putem recunoaste puterea lui Dumnezeu venit sa redea viata si armonia intr-o lume sortita mortii. Sa aveti deci incredere si sa traiti in lume ca martori ai acestei certitudini.
Evanghelistul nu incearca sa prezinte informatiile pe care le avea astfel incat sa apara clar o ordine cronologica asa cum concepem noi astazi naratiunea de ordin istoric, nici nu analizeaza minunile pe care si el si altii din timpul sau le pastrau in memorie, ci reia cu simplitate cele transmise de Traditie pentru a pune intrebarea care il interesa: stiti sa recunoasteti adevarata persoana a lui Isus din toate cate se spun despre El? Aveti adevarata credinta care il reinnoieste pe om?
Asadar scopul Sfintului Marcu era de ordin catehetic: ii ia pe cititorii sai in conditia in care se aflau, dar ii obliga sa se intrebe, sa treaca de la o credinta inca prea plina de factorul omenesc la adevarata credinta. Caci Cristos rastoarna toate inchipuirile pe care oamenii si le fac despre aratarea puterii lui Dumnezeu. La prima vedere omul parca se scandalizeaza de chipul lui Dumnezeu revelat in Isus; insa acest chip ne invata ca numai cine accepta aceasta schimbare radicala de vederi si prin urmare renunta pana si la cele mai spontane aspiratii, numai acela descopera viata.
Pentru a spune acest lucru, Sfantul Marcu isi desfasoara naratiunea ca pe o istorie a unei neintelegeri ce se va incheia cu drama Patimirii. Dar tocmai Patimirea va dezvalui adevarata lumina. Pe drept cuvant putea centurionul pagan sa exclame in fata crucii: Cu adevarat acest om era Fiul lui Dumnezeul Pentru ce am putea defini Evanghelia Sfintului Marcu drept istoria unei neintelegeri care se incheie cu Patimirea?
Pentru ca cei care se opuneau invataturii lui Isus, oameni ai puterii politice si religioase, nu intelegeau si ca atare nu aveau cum sa accepte noutatea, ei care incercau sa puna Sfintele Scripturi in slujba intereselor lor. Nici multimile entuziaste care il ascultau pe Isus nu puteau sa inteleaga in toata profunzimea ceea ce era nou si, adevarat, greu de patruns.
Nici Apostolii, si ei calauziti de intentii omenesti si contrare caii pe care Isus voia sa-i conduca, nu aveau sa inteleaga indata noutatea. Va fi necesara disparitia invatatorului pentru ca Apostolii sa renunte la modul lor de a gandi si de a astepta omeneste si sa mearga in toata lumea spre a vesti cu ardoare, pretutindeni, aratarea iubirii perfecte in persoana lui Isus.
Evanghelia Sfantului Marcu te provoaca si totodata te asigura; te obliga sa te intrebi si sa vezi cum sunt asteptarile tale in lumea de azi si de maine si cat de mult crezi ca in Isus se afla izvorul innoirii acestei lumi. Iar daca traditia crestina il reprezinta pe Sfantul Marcu sub simbolul leului, sa nu uitam ce ne invata: scrierea acestui evanghelist este cu adevarat descoperirea puterii lui Dumnezeu, a acelei puteri care sapa spulberand iluziile oamenilor pentru a-i face sa vada Puterea Iubirii in Patimirea Fiului Isus Cristos.
Faptul ca avem acum acest nou volum din colectia Biblioteca Scripturii se datoreaza in primul rind Parintilor Iezuiti ai Comunitatii San Fedele din Milano si indeosebi Parintelui PietroVanetti, care s-a ingrijit cu atata pricepere si devotament de ilustrare si tiparire. Le multumim din inima.
Bucuresti, 25 aprilie 1996 IOAN ROBU Arhiepiscop
