Datorita inflatiei de eseistica proasta din ultimii 24 de ani, mazgalita de nechemati in tarana si-n scris, multi cititori si chiar literati s-au indepartat de aceasta arta considerand-o un gen parazitar, paraliterar, oarecum asemanator jurnalului, dar mai putin spectaculos. Au ramas doar cativa autori intr-o zona care se dovedeste astfel a fi destul de dificila in ciuda impresiei contrare. Sa scrii pe nenumarate teme si sa atragi constant cititorul de la o pagina la alta pe intreg parcursul unui volum este un exercitiu complicat, anevoios, pe care Liviu Ornea il rezolva in chip stralucit si, aparent, fara efort. Toate salturile de la amintiri despre scoala, parinti, prieteni, la moravuri si politica, de la cimitire si impostura la literatura, filme, muzica, teatru si invatamant sunt facute cu usurinta data de sinceritatea in scris ca o prelungire anatomic-sufleteasca a onestitatii in viata, de talent, umor si fondul grav al unui intelectual de marca – mixajul acestora da ceea ce defineste scrisul lui Liviu Ornea: farmecul invariabil al unui scriitor adevarat, in chip deloc bizar matematician de profesie. – Razvan Petrescu
