Partea puternica, oarecum neobisnuita a poeziei lui Ioan Pop Bica – daca tinem cont de tinutul din care provine – o reprezinta vointa poetului de a se mentine intr-un perimetru de angoasa rurala solitara, in care ceilalti” sunt aproape de prisos, planurile de obiectivare fiind constituite de anotimpuri – multe zile de toamna melancolica, mohorata, dar si clipe, putine, de primavara iresponsabila, exploziva – de cranguri solitare, paduri si ape, adica un spatiu din care oamenii lipsesc, rezonanta lor solitara fiind de asemenea absenta, cu exceptia inerentei ambivalente bucurie/ suferinta pe care o reprezinta iubita. – Stefan BorbMy
Simplitatea acesta este cuvantul de ordine al lui Ioan Pop Bica. Nimic ostentativ, asadar, in versurile sale care imprumuta ceva din ritmul respiratiei truditorului anonim: egal, tenace, nitel obosit. Absenta podoabelor este, de asemenea, o marca a stilului sau. Dialog franc, deschis, de un bun simt sa-i zicem ardelenesc, cu sine, cu lumea, cu divinitatea, cu cititorii sai, sau cu fantasma poemului, poezia lui Ioan Pop-Bica are ceva din farmecul melancolic al marginii umbroase de padure din preajma tarmului inierbat al raului de munte iute. – Mircea Petean
Simplitatea acesta este cuvantul de ordine al lui Ioan Pop Bica. Nimic ostentativ, asadar, in versurile sale care imprumuta ceva din ritmul respiratiei truditorului anonim: egal, tenace, nitel obosit. Absenta podoabelor este, de asemenea, o marca a stilului sau. Dialog franc, deschis, de un bun simt sa-i zicem ardelenesc, cu sine, cu lumea, cu divinitatea, cu cititorii sai, sau cu fantasma poemului, poezia lui Ioan Pop-Bica are ceva din farmecul melancolic al marginii umbroase de padure din preajma tarmului inierbat al raului de munte iute. – Mircea Petean
Codul cartii: LIM978-606-799-140-6
