Volumul grupeaza tematic un amplu dialog intre Emil Brumaru si Veronica D. Niculescu publicat initial in rubrica Diabloguri din Suplimentul de cultura. Se vorbeste despre viata, despre moarte, sint depanate amintiri, sint analizate traume din copilarie si mai recente, dar si momente emotionante din viata celor doi. Peste toate acestea planeaza mereu literatura uneori direct, vizind autori, opere si personaje, alteori indirect, ca un liant intre diversele teme abordate. Cad castane din castani debordeaza de sensibilitatea caracteristica autorilor, iar dispozitia ludica cu care ne-au obisnuit deja transforma subiectele de discutie intr-un joc.
In decembrie 2007, Emil Brumaru strecura dintr-odata intr-unul dintre comentariile sale pe blogul meu, cind erau in toi cine stie ce discutii nevinovate despre paiate, sobe sau pagini: «Si de aici o sa trec la altceva… Cred ca ar fi interesanta o carte cu viata, atit cit poate fi ea destainuita, a doi oameni de virste diferite… De gindit». Am ris ca de o ghidusie si, cu siguranta, nu m-am gindit la nici o carte. Peste o luna, iarasi: «Si revin la ideea scrierii unei carti, asa, in unda intimplarii… nefortind nimic… Carte pe care deja am inceput sa o scriem, iti atrag, cu viclenie, atentia!». Si atunci comentariul a zburat pe linga mine aproape neluat in seama. Aceste doua comentarii m-au frapat abia acum, la recitirea dialogurilor noastre adunate laolalta. A trebuit sa treaca niste ani ca sa pricep si eu ca, probabil, din povestile noastre intersectate si decupate apoi sub forma de rubrica de revista chiar crescuse pe nestiute o carte. (Veronica D. Niculescu)
