Carla

Suntem, in aceeasi masura, oameni si personaje. Personaje pe care, de multe ori, noi le inventam, dar pe care Regizorul Sublim e condamnat sa le aseze pe platoul Cosmosului, cum cere ordinea fireasca a pluralului inefabil al cuvantului „Echilibru”. Umanitatea s-a contrazis de multe ori pe ea insasi. Au existat si exista razboaie in care oamenii au pierdut si personajele au invins. Exista insa o ritualizare a succesului etern care il face pe Om sa reinvie de cate ori personajul din el il cheama catre moartea eterna. O moarte falsa. Omul este carne rupta din painea Universului si bea seva strugurilor crescuti in via lui Elias Artista. El este Creatorul si, mai ales, Recreatorul. – Andrei Dicu

Nu am caderea de a judeca valoarea literara a demersului sau. Nimeni dintre contemporani nu ar trebui sa o aiba. Macar si din cauza nesansei de a ne fi contemporani unii altora si ca urmare a neputintei de a ne evalua exhaustiv. Am simtit insa spumoasa dar, paradoxal, adunata risipa de informatie culturala, filosofica si initiatica. Noi nu cautam perfecti­unea, ci perfectionarea. Perfectiunea in raport cu un sistem de referinta poate deveni imperfectiune in raport cu altul. Dar indiferent cum, ideea de perfec­tiune pune o limita absoluta. Ceva peste care nu se poate trece. Ceva care incremeneste. Perfectionarea este un proces in miscare continua, aproape fara sfarsit, care scapa de limitarea pusa de perfectiune, devenind mai aproape de imperfectiunea omenescului. Asadar, se poate specula ca perfectiunea este a lui Dumnezeu, de neatins, perfectionarea poate fi traita, deci poate fi a Omului. Putem alege ca fiecare dintre noi sa fie acel Om. Andrei Dicu a ales. – Stelian Nistor, Suveranul Mare Comandor al Ritului Scotian Antic si Acceptat din Romania