Aurel Dumitrascu e un inadaptabil al lagarului de concentrare comunist. Adaptatii erau cei care nu creau probleme, care se asezau cuminti la coada la ulei, zahar, masline, convinsi ca in toata lumea e o criza dureroasa de sapun, de carti esentiale si de citrice, dupa care lunecau in sanul familiei, ferindu-se sa iasa in relief cu ceva, mandri de anonimatul atat de drag partidului. Aurel Dumitrascu insa isi pune probleme. Se trezeste incet, dar ireversibil. in intimitatea sa, el incepe sa combine elementele necredintei si observa ca totul se transforma sub presiunea lor. Jurnalul e marturia acestei treziri, simptomatica pentru o intreaga generatie. – Adrian Alui Gheorghe
