«Fericit cel care, ca Ulise, a calatorit in jurul pamintului», spune un faimos vers. Ei bine, Ioan T. Morar a reusit o performanta care, la rindu-i, ar trebui sa-si gaseasca homerul: el a calatorit la capatul lumii! A locuit vreme de doua luni intr-un paradis de o paralizanta frumusete, «o frumusete care se risipeste in gol», dupa cum o defineste autorul, incercind sa inteleaga alteritatea absoluta. Cartea de fata e o fabuloasa dare de seama a unui timp suspendat, a scufundarii intr-o lume in care cutuma reprezinta inca principala forta de organizare a vietii cotidiene si in care ritualurile stravechi (de la canibalism la geometria ascutita a dansurilor civilizatiei kanak) amintesc de stramosii aflati la doar o aruncatura de sulita. Ioan T. Morar a surprins Noua Caledonie intr-un moment in care, sub presiunea vremii, se pregateste sa sara si o face cu gratie de felina tropicala din lumea arhaica in cea postmoderna. Probabil ca peste citiva ani paradisul neocaledonian va fi doar o amintire. Pina atunci, sa ne bucuram alaturi de scriitorul care, departe de lumea dezlantuita, a avut norocul sa traiasca doua luni ca-ntr-un haiku boreal despre scoici, cocotieri, infinite plaje cu nisip alb si-o liniste de inceput de lume. (Mircea Mihaies)
