Cartea intamplarilor. Mistere, ciudatenii, uimiri

Fragment din cartea „Cartea intamplarilor. Mistere, ciudatenii, uimiri” de Tatiana Niculescu
„Nici nu apucasem sa adorm de-a binelea, ca m-am si trezit speriata de sunetul asurzitor al telefonului nostru din ebonita. Adevarul e ca, in acele vremuri nestatornice ca nisipurile miscatoare, un apel dupa ora zece seara era, pentru omul de rand, un motiv serios de ingrijorare: sigur se intamplase ceva rau cuiva apropiat. Si chiar asa era: suna Marina care, cu o voce aproape de nerecunoscut, avea sa imi spuna ca mama ei murise in urma cu trei zile. Am ramas incremenita, nestiind cum sa reactionez. Dar a continuat tot ea: „Te-am sunat doar ca sa iti zic ca eram absolut pregatita, fiindca stiam de o vreme ca urmeaza. Ca si atunci cand s-a prapadit bunica, am fost prevenita cu trei luni inainte, intr-un vis, ca avea sa se petreaca lucrul asta, apoi am mai visat ceva si acum o saptamana, asa ca am avut timp sa ma ocup de tot. Asta e. Dar vreau sa te rog un lucru: sa nu suni la mine in perioada urmatoare. O sa te caut eu cand o sa pot. Bine?” „Bine, dar cum asa? Ce se intampla?” „Aaa, uite, hai sa ne vedem maine undeva in oras si o sa iti explic totul.” Undeva in oras? Ceva nu era in regula!