A parcurs de la un capat la altul Siberia, tinutul unde nu se poate trai, dar nu se poate nici muri. S-a incumetat sa calce pe ghetarii Islandei. A stat in calea vantului pe falezele abrupte ale Scotiei. A traversat Anzii in Columbia, pana a ajuns in bazinul fluviului Orinoco. A dormit nopti intregi in mijlocul junglei de pe Insula cea Mare a Braziliei, din Atlantic. A visat acelasi vis impreuna cu milioane de oameni la Carnavalul din Rio. In timpul pandemiei, nevoit sa stea inchis in casa, si-a explorat amintirile si a sondat, in masura posibilului, memoria speciei umane. Specie supusa mecanismelor evolutiei, ceea ce inseamna, s-a gandit, ca suntem mai degraba cazuti din jungla decat din paradis… Asa a scris si rescris Alexandru Stermin aceste povesti fascinante despre Natura si Om.
Biologul Alexandru Stermin a inteles ca, in lumea contemporana, a te apropia de natura doar printr-un demers stiintific nu mai este de ajuns. Formarea sa in sfera disciplinelor umaniste, prin teologie, filozofie si psihologie, ii permite sa priveasca natura dintr-o perspectiva complexa, integratoare. Demersul sau este cu totul nou in spatiul cultural romanesc, incadrabil in abordarea interdisciplinara de tip environmental humanities. Vizibil inca din Calatorie in jurul omului, discursul autorului este nuantat, are forta si autenticitate. Printr-un asemenea filtru complex, Alexandru Stermin surprinde intalnirea dintre om si alteritatea non-umana, vazuta nu ca o imagine straina, ci drept o parte integranta din sine, intr-o relatie cu dublu sens. – Ioana Clara Enescu
Privind jungla, am intrat intr-o stare pe care am intuit-o mereu, pe care am chestionat-o in mintea mea de nenumarate ori, dar pe care, pana atunci, nu am perceput-o atat de limpede si complex. I-am simtit chemarea! Chemarea junglei nu venea din padure: venea din mine. Era chemarea junglei din fiinta mea. Ca sa ajung insa la jungla din mine, trebuia sa pasesc in cea din fata mea. Am facut, in virtutea acestei emotii, primul pas in ceea ce urma sa fie aventura vietii si, poate, a mortii mele. – Alexandru N. Stermin
