Cartea celor 24 de filosofi, opuscul artonim prezent in mediul latin incepand cu secolul al constituie una dintre sursele esentiale ale gindirii crestine medievale, receptata atit in structurile teologice de genul comentariilor la Sentintele lui Petrus Lom-bardus, cit si in constructiile misticii medievale, cu precadere mistica eckhartiana, si in configuratiile de tip cosmologic, precum noua cosmologie cusaniana. Ea oglindeste efortul secolului al XII-lea de sintetizare a doctrinei sacre si de fundamentare a ei ca stiinta prin aplicarea metodei axiomatice. Sursele multiple si dispersate (Aristotel, Augustin, Boethius, Victorinus, Eriugena, Anselm, Avicenna, Liber de causis) fac din acest opuscul un loc al manifestarii sincretismului doctrinar specific perioadei secolului al XII-lea, rezultat din asumarea tradu-cerii marilor texte grecesti si arabe si ajustarea lor la gIndirea crestina latina.
