La Constantin Cublesan, fantasticul nu e neaparat de natura stiintifica si, in nici un caz, tehnico-stiintifica. Uneori el include parabola… O echipa de speologi gaseste in adancurile unei pesteri, intepenit intr-un bloc de gheata, un cadavru uman. Cadavru doar in aparenta, caci specialistii clinicii de geriatrie il reanima si identifica in el pe Don Alvarez de Medina y Salamanca. Cineva sustine ca Don Alvarez e un yoghin, care si-ar fi dobandit invatatura in secolul al XIII-lea, in India, si de atunci se slujeste de ea pentru a fugi de la greu, a evada. Cand tihna ii este amenintata, isi provoaca o stare cataleptica si hiberneaza decenii si secole in sir (Somnul)…in Fecioara de fum, un batran profesor celibatar da viata unei statui de care este indragostit din copilarie. Pe ce cale? Prin credinta. Prin credinta ca materia poate fi insufletita de vreme ce lumea vie s-a nascut din lumea moarta…in O. De Rozalinda, fantasticul se consuma in marginile oniricului. Angajat secretar particular al unei octogenare, vaduva de general cazut in Primul Razboi Mondial, naratorul e izbit de asemanarea glasului ei cu acela al primei sale iubite, de care a fost despartit brutal, la inceputul razboiului al doilea. intr-o noapte, generaleasa isi viziteaza, ca o alta Domnisoara Christina, secretarul, transformata in Melinda-Rozi. Dimineata e gasita moarta. Nu se poate sti cu certitudine ce e vis si ce e realitate. Unele situatii sunt, pare-se, de vis in vis… Alunecand evoca universul concentrationar nazist. Proza lui Cublesan e fantastica.
Dumitru Micu
