Cerneala si stele

Sprintarei Isabella i s-a interzis sa paraseasca insula natala, asa ca isi petrece timpul visand la taramurile despre care tatal ei, un cartograf faimos, i-a povestit de atatea ori. Atunci cand prietena ei cea mai draga dispare in „Taramurile uitate”, Isabella se ofera sa o caute. Doar stie sa citeasca hartile, indiferent cat de elaborate ar fi, poate sa se ghideze dupa stele si e mai mult decat dornica sa plece intr-o aventura. Lumea de dincolo de zidurile orasului insa e plina de pericole, iar un demon de foc ii da batai de cap asa cum nu isi imagina. Curand, Isabella realizeaza ca nu trebuie doar sa isi gaseasca prietena, ci si sa salveze insula de la pieire. Oare va face fata provocarii?

Fragment din romanul „Cerneala si stele” de Kiran Millwood Hargrave:
„Baiatul a ezitat o clipa, apoi a fugit spre usa de la intrare, care atarna in balamale, pe urma s-a oprit brusc si facut cativa pasi in spate. Masha si-a facut aparitia, cu o umflatura pe fruntea-i ridata. Un alt barbat in albastru ii tinea mainile imobilizate la spate.
Pablo se facuse mic. Primul soldat s-a ridicat in picioare si a scuipat sange pe jos. Pablo si-a intins incheieturile mainilor inspre catusele pe care soldatul si le desprinsese de la curea si a incasat palma, facand doar o grimasa.
Masha a fost eliberata si imediat a inceput sa implore.
– Va rog, nu-i decat un copil!
– Tacere!
Masha si-a muscat mana, clatinand din cap. Soldatul a scos o alta pereche de catuse.
– Ea n-a facut nimic… a inceput Pablo.
– Am primit ordine.
Un al treilea soldat i-a smucit bratul la spate lui Da.
– Nici el nu a fost acolo. Am facut cativa pasi in fata. A fost acasa, cu mine…
– Nu o pot lasa singura pe fiica mea, a spus Da, zbatandu-se, insa nimeni nu il asculta.
– Va rog, am spus eu printre sughituri. Nu-l luati, n-a facut nimic! Va rog nu…
Barbatul si-a ridicat mana deasupra mea, iar Da a exclamat:
– Isabella, nu!
M-am dat atunci la o parte, in timp ce ei erau impinsi cu brutalitate pe usa afara. Cei doi soldati care il tineau pe Pablo nu-l lasau din ochi, insa eram convinsa ca nu va incerca sa scape. Nu atat timp cat mama lui era in pericol.
Imi simteam trupul amortit si gura inclestata. Nu ii puteam lasa sa il ia pe Da, dar nu vedeam cum i-as fi putut opri. Cand cei trei au fost ingramaditi in caruta inchisorii, Da a facut o grimasa pe trepte. Am fugit in casa, cautandu-i din priviri bastonul. Acesta era proptit de perete. Eu l-am luat si i l-am dat lui Da printre zabrele. Insa primul soldat, cel cu ochi glaciali si bici, ne-a vazut. L-a smuls din mainile lui Da si l-a rupt pe genunchi. Batul rupt in doua a ajuns pe jos. Caruta a luat-o la vale, iar eu m-am lasat in genunchi in praf si am adunat bucatile de lemn.”