Despre Adrian Sangeorzan au scris critici si scriitori romani si americani, printre care: Dan C. Mihailescu, Marius Chivu, Gabriel Cosoveanu, Andrei Codrescu, Luminita Corneanu, Horia Dulvac, Oana Baluica, Nina Cassian, Andrey Gritsman, Bruce Benderson, Nava Renek.
Romania si America, medicina si literatura se contopesc in povestiri provocatoare si fascinante. Personaje detaliat conturate se intalnesc si se despart sub pretextul unor intamplari cu talc, al unor calatorii in trecut sau in viitor, spre locuri cunoscute sau tainice.
Lumile construite minutios de Adrian Sangeorzan au ceva din cautarile si visurile oricaruia dintre noi. Realitatea este fictionalizata, iar fictiunea devine o realitate posibila. Totul pentru a raspunde acelorasi intrebari care ne framanta de-a lungul vietii: Cine suntem? Incotro ne indreptam? Care ne este locul in aceasta lume?
Adrian Sangeorzan este un povestitor magnific, care raporteaza din linia intai a vietii si mortii. Este scriitorul timpurilor noastre, venit sa raspunda cu originalitate si insistenta la intrebarea recurenta a identitatii. – Andrei Codrescu
Sangeorzan isi pastreaza in toate povestirile un aer proapat de umanitate si umor. El aduce pe scena americana ceva ce lipsea de la William Carlos William: poetul-doctor, o persoana care vindeca trupurile efemere fara a sacrifica sensibilitatea, intelectul si fantezia care ne hranesc mintile si sufletul. – Bruce Benderson
Fragment din cartea „Certificat de virginitate” de Adrian Sangeorzan:
„Sambata seara, vecina scotea televizorul la fereastra si ne adunam cu totii in fata casei, pe maidan, sa vedem un serial englezesc care rezolva problema lasata in suspans saptamana trecuta. Noi, copiii, eram toti acolo, la gramada, un fel de bun comun al colectivitatii, ca gastele sau gainile care pasteau peste tot si care cand se lasa seara stiau in ce ograda trebuie sa intre. Cei de varsta mea umblau pe strazi nesupravegheati, se jucau in gasti pe maidane, se bateau intre ei, isi spargeau nasurile, isi juleau genunchii, isi rupeau hainele. Toate se rezolvau acolo, in strada, fara circ si fara amestecul parintilor sau al vreunei autoritati.
Mai putin in cazul meu. Mama era autoritatea suprema a vietii mele mi-a aruncat asta verde in fata de cum s-a despartit de tata. Eu te cresc, de mine asculti! Am suferit cand a plecat tata, pentru ca era bun cu mine si ma lasa sa fac ce voiam. Dar m-am si bucurat ca s-a dus, pentru ca nu mai suportam sa-i aud certandu-se cu o furie din ce in ce mai mare. Aveam opt ani si simteam ca daca mai continua sa stea impreuna, voi fi martorul unei crime. Chiar credeam ca pana la urma unul il va ucide pe celalalt, iar mama era totdeauna mai periculoasa si mai aproape de violenta. Intr-o noapte, cand a venit acasa tarziu, s-a repezit la el cu cutitul de bucatarie in mana:
– O sa ti-o tai de la radacina! Mirosi a femeie ca dracu’!
Dupa cateva certuri nocturne, vecina a luat-o de-o parte pe mama si i-a spus incet, peste gard:
– Nu va mai enervati, doamna profesoara! Luati partea buna a lucruruilor: e tanar, aratos, are viitor. Cati doctori sunt in oraselul asta? E greu cu atatea asistente pe cap acolo, in spital. Altfel e om dragut, nu bea, nu va bate, va aduce flori…
– Mi-aduce flori cand se simte vinovat.
– Ganditi-va la copil, zau asa…
– La el ma si gandesc! Iertati-ma ca ne certam noaptea asa de tare, dar de saptamana viitoare va fi liniste. N-o sa-l mai vedeti pe-aici!
Si eu, si vecina ne-am pus speriati mana la gura. Ma gandeam ca daca vrea sa-i taie ceva de la radacina, putea fi capul. Aveam tot felul de ganduri negre asa ca m-am bucurat cand a plecat intreg si nevatamat. L-am imbratisat si i-am spus la ureche, du-te, mai bine du-te. Si dus a fost.”
