Nu dintr-o intamplare titlul acestei carti e Cheia. Cheia si usa, ca obiecte care intermediaza, fac posibil accesul in spatii interzise, care protejeaza, indeparteaza ori apropie, sunt motiv recurent in cele patru texte, toate plasate prin didascalii in spatii inchise. Vitellius e practic sechestrat, in masura posibilului, de anturajul care-l indeamna sa abdice, o camarila ce se perinda pe usa si o controleaza. Ospatarul bate la usa Actritei, o usa neinchisa, lasata neincuiata de ea insasi, usa de la apartamentul Barbatului are o cheie, dar usa, in sine, e hotarul dintre obsesia persecutiei si linistea interioara a Femeii de serviciu. Relatiile dintre cei doi frati din ultima piesa se invart in jurul pretextului cheii, iar usa apartamentului e un fel de capac al cutiei Pandorei, prin care intra toate nenorocirile. Dramaturgia lui András Forgách e una prin excelenta a interstitiilor, a intre-lumilor, prin care circula fluidele unei vieti ce nu se ia excesiv in serios, desi e definitiv roasa de nevoia contactului uman, a regasirii si salvarii prin celalalt.
