Cand Isabel il intalneste pe Edward, amandoi se afla la o rascruce de drumuri: el nu doreste decat sa isi urmeze sotia in mormant, iar ea e gata sa renunte la dragoste. Gandindu-se ca astfel o ajuta pe fiica lui Edward care locuieste departe si care o roaga sa aiba grija de tatal sau nonagenar din New York , Isabel accepta sa ia masa cu acesta, fara sa aiba nicio idee ca barbatul care ii gateste un sublim pui fript cu sufleu de caise va ajunge sa ii schimbe viata. Edward si Isabel se vor intalni saptamanal, iar cinele fastuoase pregatite de Edward se transforma in ceva mai mult decat prilejuri de a-i impartasi lui Isabel secretul prepararii unul Martini perfect sau diverse ponturi pentru reusita unor retete. Edward o invata pe Isabel luxul de a-si acorda ragazul analizarii momentelor prin care a trecut, de a-si dezasambla viata in bucati si de a taia din radacini tot ceea ce este rau, indiferent cat de devastator se dovedeste a fi.
Cina cu Edward este o carte despre dragoste si sustinere si despre cum reuseste cina cu un prieten sa ne sustina impotriva flamanzirilor lumii”, dupa cum afirma M.F.K. Fisher.
Cina cu Edward este o carte despre dragoste si sustinere si despre cum reuseste cina cu un prieten sa ne sustina impotriva flamanzirilor lumii”, dupa cum afirma M.F.K. Fisher.
Fragment din volumul „Cina cu Edward” de Isabel Vincent:
„Edward locuia pe insula Roosevelt, intr-o cladire impunatoare detinuta de o corporatie, cu terase largi, coridoare din beton turnat, o piscina situata la parter si ferestre mari care dadeau spre Raul de Est.
Cu putin timp in urma, ma mutasem pe insula Roosevelt la insistentele sotului meu, intr-un ultim efort de a ne salva casnicia. Spre deosebire de Edward, eu eram un locuitor reticent. Cu un an mai devreme, ne mutasem din Toronto in Manhattan cu fetita noastra, ca sa pot accepta oferta de a lucra ca reporter de investigatii la New York Post. Locuiam la cateva blocuri distanta de scoala lui Hannah din Upper East Side si nu trecea o zi fara ca sotul meu sa se planga de camerele noastre inghesuite, de multimile din metrou, de gunoaiele imprastiate la locurile de joaca din cartierul nostru si de parcarea pe parti de strada alternative – acea tortura ordonata de municipalitate o data pe saptamana, pe care numai proprietarii de autovehicule din New York o pot intelege.
Sa ai o masina in New York e un cosmar logistic. Daca parchezi pe strazile orasului, asa cum fac multi newyorkezi care nu-si permit sa plateasca taxe de garaj de patru sute de dolari sau mai mult, trebuie sa-ti muti masina de doua ori pe saptamana ca sa le faci loc maturatorilor de strada. Pentru ca locurile de parcare sunt la mare cautare, cei mai multi soferi isi muta masinile pe partea cealalta
a strazii si stau in parcare dubla in autovehiculele lor timp de o ora si jumatate, cat le trebuie maturatorilor de strazi sa-si faca treaba. Apoi, se intorc repede la fostele lor locuri.
Pentru mine, parcarea alternativa era doar o inconvenienta minora, o ciudatenie si o greutate necesara a vietii la oras. Adevarul e ca nu eram eu cea care trebuia sa stea in masina timp de o ora si jumatate, pana cand treceau camioanele maturatorilor. Pe langa asta, mai erau si alte neplaceri, ca de pilda caratul pungilor grele cu alimente in metrou, preturile exorbitante pentru aproape orice in Manhattan, alergatul in directia gresita prin zidul multimii din timpul orelor de varf pentru indeplinirea unei misiuni sau luarea lui Hannah de la scoala. Dar simteam ca toate acestea erau niste probleme mici, indurate de toti cei din jurul meu – ca faceam parte cu totii dintr-o fratie unica a frustrarii impartasite care insemna viata in New York.
De fapt, pentru ca imi petrecusem aproape toata viata profesionala transmitand din tarile in curs de dezvoltare, iubeam haosul New Yorkului. Orasul in sine e o tara din lumea a treia, cu traficul lui zgomotos si incurcat, cu lazile de gunoi dand pe dinafara, cu politicieni corupti si cu sobolani care alearga pe strazile intunecate si pe sinele de metrou.”
Codul cartii: RAO978-606-006-037-6
