Club 70 (retro)

Cartea Mirunei Runcan relateaza, cu sarm, un dublu naufragiu. Pe de o parte, unul al constrangerilor profesionale impuse unui grup de tineri ingineri, grup care isi propusese inca din facultate dezvoltarea unui proiect industrial, oprit de directivele partidului unic prin evitarea achizitiilor de echipamente din Occident. Pe de alta parte, un esec in plan personal si familial, identificat in incercarile disperate ale personajelor de a se salva. Intre documentele cele mai credibile (sintetic realizate), aduse ca argumente literare de recuperare istorica (fragmente de jurnal, un corpus consistent de scrisori, fragmente din sedintele COM, secretariat interinstitutional), vocea naratoarei, strunita excelent pentru expunerea efectului de imagine, aproape ca este sugrumata de amplitudinea politica a epocii, prefigurand destinul sinuos al aparitiei acestui roman document.
    Fragment din volumul „Club 70 (retro)” de Miruna Runcan:
    “Noaptea, povestea…
    …al naibii picior, cum ma mai injunghie el pe mine… Cica se sudeaza la loc… zic doctorii minciuni… Poate cand esti tanar… da eu tot nu cred ca se poate face cum a fost… un os rupt e un os rupt… Nu mai e zdravan, e ca un vas spart si lipit: suna a gol, chiar daca nu se vede… Cum dau de un pic de frig, cum incepe sa se schimbe vremea, asta e… incepe sa zbarnaie, de parca mi-ar turna plumb topit… Sfaar… Asa, surd… Sfaar… Degeaba te ungi cu toate alifiile, degeaba ei tu pastile si iar pastile… Madam Haidu, cu aspirina… Ce-o fi facand madam Haidu? Dac-o mai fi traind, Doamne fereste, ca de atata vreme, de atatea luni… sau ani…?! Cica sa iei aspirina cu iaurt… Si parca avea totusi oarecare efect… da’ n-am mai luat de mult aspirina… Aspirina te transpira. E periculos sa iesi afara… Odata faci pleumonie… Ca Maxim… Nu tot asa?… Si se tinea bine, slava Domnului, batea de obzeci, da’ n-ai fi zis, arata ca un taur… A iesit sa dea zapada din curte, s-a incins, a mai schimbat o vorba-doua cu alde Rosu-Parasuta, deputatu’… Si a doua zi, gata! A dat in pleumonie… Nu stia din ce i s-a tras… Despina, saraca, se dadea de ceasu’ mortii pe langa el, ca sa-l faca ceaiuri, ca sa-i dea penicilina… Ce mai penicilina, la obzeci de ani? S-a dus… in cateva zile s-a dus… Asta e! Trebui’ sa ai grija… La varsta asta degeaba te vitejesti, degeaba vrei sa fii grozav… Te rastoarna
    si-un vanticel… Pacat de el, era om in putere… A lasat-o pe trapadita aia singura… Care niciun lemn n-a avut putere sa taie, toata viata… Ce-o fi facand ea acuma, cu casa pustie, vai de capu’ ei…?! El le facea pe toate si ea era mereu vaitata si bolnava… de cand o stiu… Si uite, soarta! Alege pe alte drumuri, nu cum le crezi tu… Iaca, prapad, cum imi vin mie in cap numai chestii de la Bucuresti!… m-o fi luat doru si nu stiu… degeaba, locu tau e locu tau, la batranete nu te mai poti muta asa, floare la ureche…”