Cartea abordeaza rolul important pe care l-au avut, la vremea lor, hanurile. Aparute in a doua jumatate a secolului al XVII-lea, in stransa legatura cu dezvoltarea economica, ele au reprezentat, pe langa o cerinta imperativa a comertului bucurestean, si locuri pline de culoare. Erau un amalgam de ziduri trainice, etnii si marfuri, niste edificii care mult timp s-au contopit cu soarta orasului, fiind parte si sprijin in incercarile la care natura si oamenii au supus de-a lungul timpului asezarea de pe malurile Dambovitei. – Lelia Zamani
Fragment din cartea „Comert si loisir in vechiul Bucuresti”, de Lelia Zamani
„b. Hanurile de tip „pasaj”
Un al doilea model de han, care a aparut in timp, a fost cel tip „pasaj”, ori „de trecere”, cu doua porti si o curte interioara ingusta si lunga, cladirile fiind situate de o parte si alta a acestei curti. Un exemplu de astfel de han il constituie Hanul cu Tei, aflat atat in strada Lipscani, cat si in strada Bacani, gratie celor doua cai de acces, situate pe cele doua strazi. Hanul a fost construit la 1833 de catre doi negustori, Atanasie Hagi Gheorghe Polizu si Stefan Popovici, iar numele i-a fost dat din pricina teilor din curtea interioara. Hanul dispunea la parter de cate 14 pravalii, a cate doua randuri, aflate fata in fata, etajul fiind destinat camerelor de locuit. Pravaliile erau asezate pe pivnite adanci cu bolti mari, urmand exemplul primelor tipuri de hanuri, iar ferestrele si usile lor aveau obloane de fier, care noaptea se inchideau, punandu-se pentru o mai buna siguranta si bare de fier.
Un caz mai aparte l-a constituit Bazaca, un nume acum uitat al unei strazi demult disparute si care la origine se considera ca ar fi fost han, in genul Hanului cu Tei. In sprijinul acestei informatii a stat marturie mult timp, pe partea dreapta a Bazacai, o constructie veche cu pravalii solide, iar pe stanga, alte pravalii, adapostite in niste case mult mai vechi, peste care vremea isi pusese vadit amprenta. Seara, dupa inchiderea pravaliilor, se spunea ca se puteau vedea mai bine obloanele cu chingile lor de fier si belciugele in care se prindeau, facute de mesterii secolului al XIX-lea, ca si ultima pravalie de pe stanga, care era si cea mai veche constructie. ”
Fragment din cartea „Comert si loisir in vechiul Bucuresti”, de Lelia Zamani
„b. Hanurile de tip „pasaj”
Un al doilea model de han, care a aparut in timp, a fost cel tip „pasaj”, ori „de trecere”, cu doua porti si o curte interioara ingusta si lunga, cladirile fiind situate de o parte si alta a acestei curti. Un exemplu de astfel de han il constituie Hanul cu Tei, aflat atat in strada Lipscani, cat si in strada Bacani, gratie celor doua cai de acces, situate pe cele doua strazi. Hanul a fost construit la 1833 de catre doi negustori, Atanasie Hagi Gheorghe Polizu si Stefan Popovici, iar numele i-a fost dat din pricina teilor din curtea interioara. Hanul dispunea la parter de cate 14 pravalii, a cate doua randuri, aflate fata in fata, etajul fiind destinat camerelor de locuit. Pravaliile erau asezate pe pivnite adanci cu bolti mari, urmand exemplul primelor tipuri de hanuri, iar ferestrele si usile lor aveau obloane de fier, care noaptea se inchideau, punandu-se pentru o mai buna siguranta si bare de fier.
Un caz mai aparte l-a constituit Bazaca, un nume acum uitat al unei strazi demult disparute si care la origine se considera ca ar fi fost han, in genul Hanului cu Tei. In sprijinul acestei informatii a stat marturie mult timp, pe partea dreapta a Bazacai, o constructie veche cu pravalii solide, iar pe stanga, alte pravalii, adapostite in niste case mult mai vechi, peste care vremea isi pusese vadit amprenta. Seara, dupa inchiderea pravaliilor, se spunea ca se puteau vedea mai bine obloanele cu chingile lor de fier si belciugele in care se prindeau, facute de mesterii secolului al XIX-lea, ca si ultima pravalie de pe stanga, care era si cea mai veche constructie. ”
Codul cartii: VRE973-645-271-0
