Cuvintul contrapunct dupa unele supozitii ar fi aparut la inceputul secolului XIV si ar fi fost derivat din punctus contra punctum, punct contra punct (ceea ce inseamna nota contra nota).
Folosind aceasta expresie in zilele noastre, o asociem unei notiuni mult mai concrete, mult mai precis delimitate decit in trecut. Pentru Evul mediu, ca si pentru o perioada a epocii mai noi, contrapunctul era pur si simplu echivalentul muzilcii polifonice. Contemporanii dimpotriva , concep contrapunctul ca un anumit stil intre alte varietati polifonice , flindu-le atit de obisnuit sa opuna peste tot, polifonia omofoniei, intocmai cum opun notiunea didactica de contrapunct aceleia de armonie, considerata ca notiune contrara. Pentru noi muzica se imparte in doua grupe mari : polifonia, in care desfasurarile principale ni se releva simultan, prin intermediul liniilor melodice, deci in dimensiunea orizontala si omofonia, in cadrul careia esentialul se desfasoara in sens vertical.
Aceste doua stiluri sau categorii de receptare muzicala se deosebesc mai cu seama prin raportul lor fata de acorduri. In domeniul stiintei arrnoniei, acordurile sint pre-existente, elemente date, care nu necesita nici un fel de calcule imuabile si din ale caror relatii de inrudire ,si stari tonsionale interioare sintem obligati a cauta legile dupa care trebuie tratate. Altfel se prezinta lucrurile in cazul contrapunctului. Aici nu pornim de la acorduri, ci de la linii. Acordurile sint in cazul acesta consecintele mai multor linii care suna impreuna deci rezultat si nu premisa. Dar si .aici, ca. pretutindeni unde este vorba de arta, exista un revers : Avem de atins un lucru dat, insa trebuie sa avem grija, pe de alta porte, sa nu neglijam altele, greu de imbinat cu acel lucru dat.
Fragment:
„1. SCRIITURA LA DOU? VOCI
SPECIA I
In aceast? specie, numit? ?i not? contra not?”, se opune lui cantus firmus o voce superioar? sau inferioar?, ,mi?cindu-se ca si acesta in note întregi. Se va ?ine în mod deosebit seama de faptul c? vocea cea nou? (contrapunctul”) trebuie s? prezinte o form? melodic? absolut independent? ?i frumoas?.
Exerci?iu preliminar. S? incerc?m s? scriem o melodie în note întregi, orientîndu-ne dup? modurie biserice?ti, situînd la inceput si la sfir?it fie tonica, fie dominanta de cvint? . Durp? cum ar?tasem, ne stau la dispozi?ie toate intervalele perfecte, mari ?i mici, pin? la cvint?, ?i areasta atît suitor cît ?i coboritor. Se admite ?i octava perfect? in ambele direc?ii ; în schimb sexta mic? poate ap?rea inumai in sens ,ascendent. Regula oonform c?reia, în mi?carea ascendent?, intervalele mari trebuie s? precead? pe cele mici, iar în cea descendent?, ordinea s? fie invers?, nu trebuie respectat? cu prea mare stricte?e, in cazul mi?c?rilor în note intregi respectiv valori duble ; totu?i se va ?ine ,seama de ea in limita posibilit??ilor. Melodia trebuie s? se de,sf??oare într-o mi?c.are sigur? ?i calm?, ea trebuie sesizat? ca individualitate, ca element care nu se las? ab?tut de hazard, oscilind nedecis de colo-colo. Astfel, o melodie ca cea de mai jos are un efect ambiguu ?i înc?tu?at, ii lipse?te direc?ia” :”
Codul cartii: GRF978-606-747-001-7-
