Cosmologia voioasa

Depasind nivelul unei simple descrieri de experiente, cartea lui Alan Watts este un jurnal captivant ce porneste de la experimente personale si ajunge pana la meditatii profunde cu privire la nesfarsitele dileme referitoare la natura existentei si la simtirea sacrului.

“Acest „eu insumi” de care incep sa-mi dau seama, pe care-L uitasem, dar pe care, de fapt, il stiu mai bine decat orice altceva, vine de dincolo de copilaria mea, de dincolo de momentul cand adultii m-au dezorientat si au incercat sa-mi spuna ca sunt altcineva; cand, deoarece erau mai mari si mai puternici, ma puteau inspaimanta cu fricile lor imaginare, zapacindu-ma si facandu-ma de rusine intr-un joc complicat pe care nu-L invatasem inca. (Sadismul profesorului care explica jocul, trebuind, in acelasi timp, sa-si dovedeasca superioritatea in practicarea lui.) Cu mult inainte de toate acestea, am fost un embrion in pantecele mamei mele, intrezarind acolo atat de familiara prezenta a strainului, a tot ceea ce nu sunt eu, in care recunosc, cu o bucurie infinit mai coplesitoare decat cea a intalnirii a doi iubiti care au fost despartiti secole de-a randul, sinele meu originar. Ticalosul batran si bonom care m-a facut sa intru in acest joc.

Simultan, toti si toate cate se intampla in jurul meu par a fi fost dintotdeauna prin preajma, doar ca s-a-ntamplat sa le uit, apoi mi-am amintit. Suntem asezati intr-o gradina inconjurata din toate partile de munti salbatici, o gradina cu cercelusi si cu pasari colibri intr-o vale care coboara inspre oceanul de la apus si unde pescarusii se adapostesc de furtuna. Candva pe la mijlocul secolului XX, intr-o dupa-amiaza de vara, ne-am asezat in jurul unei mese pe o terasa, mancand paine neagra facuta in casa si band vin alb. Si totusi, pare ca suntem aici dintotdeauna, deoarece oamenii din jurul meu nu mai sunt persoanele banale si necajite avand nume, adresa si CNP, muritori precis identificabili, asa cum ne prefacem cu totii a fi. Ei apar, mai degraba, ca arhetipurile lor nemuritoare, fara a-si pierde totusi umanitatea. Doar ca diferitele lor caractere par a contine, precum vocea preotului, istoria intreaga; ei sunt in acelasi timp unici si eterni, barbati si femei, dar, de asemenea, zei si zeite.”