dormi copile
bratele mi-au obosit
golul dintre ele
este mai greu decat infinitul
sub ochi am adunat
toate noptile ultimilor douazeci de ani
lasa-mi numai una
si ce daca jucaria ta preferata sunt eu
uita sa intorci cheita macar o data
inca n-am invatat limba mortilor si
nu stiu cum sa-ti spun
ca sanii inca se umplu de lapte
cand fugi din mormant
si dor
dor pana la lacrimi
pana la celalalt copil
fii cuminte si dormi
mama iti promite
ca in noaptea de Craciun
ne vom juca de-a v-ati ascunselea
printre cruci.
cartea Alexiei Ema Burneci, o poeta blestemata prin aproape toate ipostazele pe care si le asuma: am invatat sa injur/ am inceput cu tine apoi cu mama/ mi-am injurat si fratele pe tata l-am blestemat; fa cumva si strange-ma in brate/ daca e nevoie ucide-l pe dumnezeu; chipul asta din oglinda/ l-am mai vazut candva/ il recunosc dupa gura neastamparata/ si privirea aceea de femeie/ nascuta din coasta de drac. Exista si o nota de teribilism in poeziile Alexiei Ema, ca si unele caderi in vulgaritate, dar peste ele adie vantul diafan al poeticitatii, care matura asperitatile si pune stavila teribilismelor facile. Iesirea din umoralitati negre si iluminarea ar putea sa sune cam asa: esti liber/ sa nu raspunzi minciunii/ cu alte minciuni. Caci ochii privesc in sus, la steaua Kajam.
Ioan Es. Pop
acest volum de poezie este o carte eveniment. Unii or s-o blameze, altii o vor lauda. Dar va fi, cu certitudine, o carte de care se va tine cont.
Florentin Sorescu
