Un atac de panica este o exagerare a reactiei normale a organismului in fata fricii. Adrenalina care este secretata in mod normal cand trebuie sa actionam sa fugim din fata unui pericol, sa ne luptam, sau chiar sa ne infuriem este produsa in exces, iar urmarea este o multime de senzatii neplacute si o spaima cumplita. Pacat ca aceste senzatii, caci nu sunt altceva, au fost numite atacuri de panica. Cuvantul atac sugereaza o stare de boala, ceva care trebuie suportat, un episod pe care victima nu este in stare sa-l evite sau sa-l controleze. Un termen mai potrivit ar fi fluxuri de adrenalina sau valuri de adrenalina. Acesti termeni descriu exact fenomenul si suna mult mai putin alarmant.
Fragment din cartea „Cum sa invingem atacurile de panica” de Shirley Trickett
„Minte sanatoasa in colp sanatos
Fragment din cartea „Cum sa invingem atacurile de panica” de Shirley Trickett
„Minte sanatoasa in colp sanatos
Daca abordarea holistica (corp/minte) ar fi recunoscuta in mare masura in psihiatrie, daca s-ar lua in considerare omul in intregul lui, s-ar putea schimba psihiatria moderna a adul-tilor. Sunt ferm convinsa ca este necesara o schimbare, dupa ce timp de 10 ani am tratat pacienti pentru care sistemul actual a reprezentat un esec rasunator.
Cred ca persoanele cu risc mai mare din cadrul acestui sistem sunt cele care prezinta simptome mai usoare (dar tot foarte sacaitoare) de anxietate si depresie (inclusiv atacuri de panica); oameni care functioneaza suficient de bine incat sa evite internarea in spital; oameni care au avut ani intregi din viata irositi si probleme de anxietate agravate pentru ca li s-au prescris tranchilizante. Sistemul mai dezamageste si nenumarati oameni carora li se dubleaza nivelul de anxietate si care au respectul de sine distrus de o perioada de sase saptamani de asteptare pentru o intrevedere de 10 minute la un psihiatru care este atat de grabit, incat consultatia este pe cat de nesatisfacatoare, pe atat de inutila pacientului.
Intru si ies din cabinet cat ai clipi din ochi; se uita tot timpul la insemnarile despre mine, raspunde la telefon si apoi imi spune doar sa continui sa iau medicamentele. Sunt atatea intrebari pe care vreau sa i le pun, dar nu e timp. Tremur din tot corpul de furie si frustrare cand ies din cabinet. De obicei ma duc la toaleta pacientilor externi si plang in hohote. Asta pare sa ma ajute. Ma gandesc intruna – ce rost are sa ma mai duc? dar, pentru ca n-am altceva mai bun, ma duc in continuare la cabinet cu regularitate.” (Avocata – 36 de ani)”
Codul cartii: ANT978-973-636-523-2
