La o ora dupa operatie, asezat incomod pe patul unei camere de la parter, legat de o mie de tuburi conectate la tot felul de aparate de reanimare, priveam, prin usa larg deschisa (era in august), parcul spitalului. Vedeam, dincolo de gardul verde care-l separa de parcul oraselului, oameni plimbandu-se, certandu-se, imbratisandu-se
ma rog!, forfota obisnuita a parcurilor din lumea intreaga. Priveam si ma intrebam: Am sa mai fac si eu asa, vreodata? Ca un raspuns la intrebarea mea profunda, aparu, in cadrul usii deschise, o veverita foarte roscovana, cu o coada stufoasa mai mare decat ea, care-i folosea drept sprijin pentru pozitia in picioare, pe care o adoptase ca sa ma priveasca.
Fragment din cartea „De prin parcuri adunate” de Alcaz:
„Odetii si Odilii
Fragment din cartea „De prin parcuri adunate” de Alcaz:
„Odetii si Odilii
In plimbarile mele, de-acum obisnuite, in jurul lacului era imposibil sa nu-i remarc. Impunatori, maiestuosi, eleganti – alunecarea lor pe apa avea ceva magic, care nu tinea de mecanica palmelor. Erau parca impinsi de o forta fluida care le permitea sa-si pastreze aceasta tinuta mareata, distanta, aproape snoaba. Care ma intimida, recunosc.
De aceea, nici n-am indraznit apropii sau mai precis, sa ma apropii eu de ei. Asezat pe o banca, in fata jetului de apa din mijlocul lacului, imitatie modesta a jetului de pe lacul Leman din Geneva, ii vedeam – mereu impreuna – facandu-si plimbarile rituale, in lung si in lat, parca indiferenti de lumea din jur.
Dar observatiile mele cotidiene au dezvoltat in mine un sentiment de nemultumire, care mi-a dat curajul sa-i abordez. Eram in luminisul ratustelor, care – de cum apaream – se golea ca prin minune, incercarile mele repetate de a relua legaturile cu Donald & Co. esuau de fiecare data lamentabil. N-as fi crezut niciodata ca rasa ratoasa poate fi atat de ranchiunoasa.”
Codul cartii: CIE978-606-594-553-1
