Prin trimiterile la un lung sir de intamplari si personaje istorice menite sa ofere pilde concrete ale regulilor unei ratiuni de stat eficiente, lectura lui Machiavelli se infatiseaza drept etapa obligatorie a culturii politice a Contrareformei italiene. Giovanni Botero a preluat parerile scriitorilor antici din care se inspirase Machiavelli in construirea ideilor sale, de la Vegetius la Dionisie din Halicarnas, si a cautat sa elaboreze pe aceasta baza o «stiinta a mentinerii» puterii statului astfel incat sa poata face fata amenintarilor revolutiilor religioase ale vremii. Mostenirea gandirii politice florentine de la inceputul secolului al XVI-lea a fost astfel preluata si adaptata la cerintele unor vremuri foarte diferite. Iar de aici Botero a extras reteta fundamentala care se afla in centrul operei sale: aceea a serviciilor speciale pe care Biserica le putea aduce puterii politice.
Realist, fara a se lasa cuprins de spiritul utopic care avea sa vorbeasca prin gura lui Tommaso Campanella, Botero propune o etica a statului crestin care ii permitea puterii suverane sa inalte o bariera de mister si tacere in numele prudentei virtutea fundamentala a epocii. (Adriano PROSPERI)
