Despre infranare – Fericitul Augustin, Episcopul Hiponei
sa nu zicem ca infranarea, despre care Scriptura spune: Si chiar acesta e [semnul] intelepciunii, sa stii de la cine vine darul acesta (Intelepciunea lui Solomon 8, 21), o poseda chiar si cei care, infranandu-se, fie slujesc eresurilor, fie biruiesc patimile acestea marunte pentru a implini alte [patimi], de a caror maretie sunt biruiti. Caci infranarea cea adevarata, venita de sus, nu cauta sa inlature unele rele prin alte rele, ci sa vindece toate cele rele prin cele bune. Ca sa fiu mai succint, [iata] lucrarea ei: pe scurt, indatorirea infranarii este sa vegheze la indreptarea si vindecarea tuturor desfatarilor poftei ce se impotrivesc desfatarii intelepciunii. De aceea, cei care reduc [rolul infranarii] doar la stavilirea placerilor trupului, fara indoiala ca o socotesc mult prea limitata. – Fericitul Augustin
Fragment din cartea „Despre infranare” de Fericitul Augustin
„Revenind la datarea operei, motivul digresiunii de fata, trebuie precizat faptul ca doar integrata in cadrul acesta defensiv al disputei pelagiene din anii 418-420, lucrarea are sens, valoare si isi poate atinge finalitatea; doar plasata in acest context istoric, tratatul De continentia capata valente noi si poate fi inteles deplin, dezvaluind, prin prisma unei disimulari, adevaratele intentii ale autorului.
Michael Rackett considera ca aceasta scriere reprezinta rezultatul cautarii unei via media intre maniheism si pelagianism, de catre Augustin”, insa, dupa cum vom incerca sa evidentiem mai departe, credem ca acest tratat se constituie mai degraba intr-o refutatio utriusque, intrucat Augustin incearca sa se apere, aratand ortodoxia invataturii sale despre infranare, in fata dualismului maniheist, pe de o parte, si a autosuficientei pelagiene, pe de alta parte.
2.1. Antimaniheismul declarat al lucrarii
Chiar daca putin mai sus am aderat la opinia unor cercetatori care sustineau caracterul puternic antipelagian al tratatului De continentia, totusi, consideram ca unii dintre ei au exacerbat aceasta latura in defavoarea aprecierii corecte a valorii sale antimaniheiste. Desi Possidiusnu mentioneaza in catalogul operelor Fericitului Augustin ca aceasta ar fi o scriere impotriva maniheilor, trecand-o ultima in lista, totusi, editorii colectiei Migne consemneaza, dupa cum amin-team mai devreme, ca aceasta scriere augustiniana ar fi una indreptata expres impotriva maniheilor. Aceasta afirmatie nu trebuie sa contrarieze si sa trezeasca dubii in datarea propusa anterior (i.e. anii 418-420) ci, mai degraba, trebuie privita ca o dovada a permanentei lupte duse de Augustin impotriva maniheilor si, mai mult decat atat, ca o abilitate extraordinara a acestuia de a se apara atacand.
Vom incerca, in cele ce urmeaza, sa evidentiem principalele puncte din doctrina maniheista pe care Fericitul Augustin le ataca in aceasta cuvantare”. Aminteam mai sus ca primul atac impotriva maniheilor vine dupa mai bine de o treime din cuprinsul lucrarii”.”
Codul cartii: DOX978-606-666-561-2-
