Despre ingeri (ed. de lux)

S-a spus mereu ca ingerii sunt «dublul» ceresc al omului. Suntem mereu insotiti de «modelul» nostru, de portretul nostru imbunatatit. Si suntem – sau, in orice caz, ar fi bine sa fim – intr-un dialog permanent cu posibilul acestui portret. Ingerul ofera fiecaruia din actele noastre reperul epurei lui, adica desenul lui ideal. Langa fiecare «este», ingerul asaza un «cum ar trebui sa fie». El conjuga neobosit, la optativ, curgerea vietii noastre, asa cum am face-o noi insine daca am fi in conditia lui. (Andrei Plesu) Fragment din carte:
„Omul de langa inger: calugarul
O forma raspandita de in cultura e citatul standardizat. Nu citesti Blaga, dar stii ca „vesnicia s-a nascut la sat”, nu citesti Kant, dar stii chestia cu „cerul instelat deasupra si legea morala inauntru” etc. E de observat ca, in cel de-al doilea caz, citatul e folosit indeobste pentru a atrage atentia asupra „legii morale” si mai putin asupra „cerului instelat”. Cerul instelat tine ori de poezie, ori de astronomie. Ceea ce ne intereseaza e insa etica. Ei bine, exista o categorie de oameni, rari si, s-ar zice, din ce in ce mai inactuali, pentru care cerul instelat e mai aproape de etica decat de astronomie sau de metafora. Si pentru care etica e o categorie mistica, avand tocmai cerul ca reper. Acestia sunt calugarii. Pentru semenii lor, ei intruchipeaza o aspiratie, un traseu virtual, o anticipare a zenitului. Pariul lor e incercarea de a face din viata proprie un cer experimental.
Cerul, chilia si ingerii
Cum trebuie sa arate viata noastra daca ne asumam, inca de pe pamant, calitatea de cetateni ai Ierusalimului Ceresc? — iata „ipoteza de lucru” a cinului monahal.
„Veniti sa va arat stiinta vietuirii pasnice sau ceresti” (s. m., A.P.) — spune Nichifor din Singuratatei Pentru Nil Ascetul, calugarii sunt „stele neratacitoare”, stralucind in noaptea cea fara lumina a vietii; sunt, asadar, „cerul instelat” al unei umanitati adumbrite. Mai la apus, Bernard de Clairvaux, intr-o predica. despre Cantarea Cantarilor, compara „sufletele sfintilor” cu un firmament, in care inteligenta este soarele, credinta este luna, iar virtutile sunt stelele. La randul ei, Hildegard von Bingen consemneaza vocatia calugarilor de a fi „ferestre spre Ierusalimul Ceresc”.
Printr-o spectaculoasa rasturnare analogica, „cerul” calugarului, spatiul in care el incearca sa reconstituie conditiile vietii desavarsite este cel mai umil spatiu cu putinta: chilia.”