Despre vederea lui Dumnezeu

„Am auzit de la batranul Macarie, ca in afara de rugaciune mai exista si o alta stare, atunci cand rugaciunea inceteaza si mintea se cufunda intr-o alta traire. Nu am reusit niciodata acest lucru, insa nu ma indoiesc de aceasta stare pentru ca vad in mine, pe masura ce continui sa ma rog, o deschidere catre ceva dumnezeiesc pe care insa nu pot sa o descriu.” (un parinte contemporan)
Noi suntem contemporanii unei generatii de mari parinti, de mari duhovnici si pustnici, care, prin voia lui Dumnezeu, au ajuns sa ne transmita direct sau prin ucenici marturiile lor despre vederea nemijlocita a lui Dumnezeu, despre cum l-au vazut ei in chip sensibil pe Dumnezeu. Dulceata dumnezeiasca si slava lui Dumnezeu nu se lasa prinsa de toti, ci numai de unii prin simturile lor intelegatoare.
Fragment din carte:
„Teologia si predica noastra, discursul nostru despre Dumnezeu ignora in mare parte vederea lui Dumnezeu, chiar si vederea lui Dumnezeu in creatia Sa. Se inspira mai ales din carti, din speculatia teologica. In istoria primara avem doua categorii de crestini, unii proveniti dintre iudeii care mosteneau legea dumnezeiasca, iar ceilalti proveniti dintre paganii, care aveau tendinta sa se justifice, invocand faptul ca nu au beneficiat de legea lui Dumnezeu si de aceea sunt departe de Dumnezeu. Acestora din urma, Sfantul Apostol Pavel le spune ca nu trebuie sa beneficieze cineva de legea lui Dumnezeu pentru a simti prezenta lui Dumnezeu, pentru ca dumnezeirea se vede si se intelege din creatie. Iata cuvintele Sfantului Apostol Pavel: Cele nevazute ale Lui se vad de la facerea lumii, intelegandu-se din fapturi, adica vesnica Lui putere si dumnezeire, asa ca ei sa fie fara cuvant de aparare (Rom.1,20). Poate sa fie un pic prea specializat cuvantul meu, un pic prea teologic, dar cred ca trebuie sa facem efortul sa intelegem aceste lucruri esentiale. ”