Debutul surprinzator de tarziu, la senectute, al poetului Nicolae Croitoru ne infatiseaza un mester artist al cuvintelor potrivite, astfel incat versurile lui scanteiaza in metafore rare, picturale, inmiresmate, ocrotitoare ale meditatiei provocate de o biografie bogata, complexa, neostenit traita intens, grav, adeseori pe muchie de cutit si necontenit responsabila.Poetul intra in arena sigur si stapan pe deplin pe mijloacele pe care cutezator si le-a ales, cunoscator al miezului mustos al cuvantului dezghiocat si, nu o data, luminat atat de original, incat putem vorbi de o arta inspirata de bucuria si smerenia marilor scrieri.Dar tocmai aici sta si noutatea si modernitatea acestei poezii care iti aminteste sintagma fericit definind limba romana ca un fagure de miere.Ma mai rasfiram in ploi
Printre claile de grau
Cu-n albastru de trifoi.
