[…] Intr-un cuvant, ceea ce nu i se intamplase lui Eminescu la zenitul gloriei, i se intampla acum d-lui Goga, chiar din inceputurile sale, punand in miscare inertia estetica a societatii inalte si ajungand sa fie citat in discursurile parlamentare ale lui Marghiloman! Scurt, bine legat, blond, cu margelele albastre ale ochilor mobile, cu fruntea bombata de incordarea unei inteligente vizibile, tanarul fiu al popei din Rasinari se simtea in largul lui in saloanele bucurestene, inspirand increderea, pe care el insusi o avea in sine singurul mijloc pentru a o obtine, intrucat in constiinta altora nu ne proiectam decat sub forma imaginii noastre interioare. […]
Peste talentul sau incontestabil, peste o inteligenta atat de precisa in administrarea lui, peste instinctul de adaptare in toate mediile strabatute, fara a exclude si pe cel al Parisului, unde nemultumirea de a nu fi in planul atentiei publice poetul a luat-o drept dezradacinare, peste toate aceste insusiri reunite la el si separate Ia altii, ceea ce stapaneste intr-insul e instinctul de dominatie, vointa de putere si, deci, fara nici o reticenta, ca ia toti cei ce domina, pe cai spirituale sau materiale, egoismul: in fata lui, nimic nu exista, instinctiv si fara calcul, decat ceea cei poate fi util si atat cat ii poate fi util, putin sau mult, indiferent; de indata ce acest mobil dispare, toate cantecele de sirena tac, toate tentaculele de ademenire se retrag; absenti, ochii nu mai vad in afara, ci se adancesc inauntru sau isi lungesc raza viziunii lor, departe, la panda pentru reducerea tuturor valorilor straine la unitatea propriului sau destin de zoon politikon. (…)
Ca poet, Octavian Goga a scris o pagina in literatura romana cu o sensibilitate, un accent si o inventie verbala personale. (…)
E. Lovinescu
