Solitar (intr-o lume in care doar singuratatea creatoare ne mai poate salva de la agresivele si paradoxalele ispitiri de zi cu zi ale intunericului) si solidar (cu propria verticalitate si cu semenii care tind mereu inspre stele), Grigore ILISEI continua inca sa ma surprinda, desi a trecut ceva timp de cand i-am citit pentru prima data gandurile risipite fara crutare in carti, articole, imagini zugravite cu lumina si suflet. Cu talanti neascunsi, destainuiti intr-o poetica de adancime a fiintei, adastand adesea pe muchia taioasa a adevarurilor care nu se pot negocia, Domnia-Sa zaboveste statornic la intretaierea liniilor astrale dintr-o palma cereasca, in ceasuri si locuri anume scrise de Sus.
Majuscula e neintamplatoare si randuieste aruncarea in scaldatoare de lumina a volumului de fata, ultimul dintr-o trilogie provocatoare a chipurilor, a destinelor contorsionate de istorie, avand in centru, ca piatra cea din capul unghiului, oglinda vietii pictorului Calin Alupi, usor de recunoscut in crucificatul personaj Camil Dunea. Desi succedate la distante destul de mari de timp (Pasaj de rate salbatice, Iasi, editura Omnia, 1996; intre linii, Iasi, Princeps Edit, 2005, si, acum, Dincolo si dincoace de linii), romanele din ciclul Palimpseste regasite articuleaza intr-un construct dinamic si dramatic nu doar lumi reconstituite sau reconstruite din interior, ci, mai ales, vieti exemplare, zboruri frante sau inaripate, miscari dificile si labirintice ori stridente existentiale ale unei istorii incalcite in propriile neputinte.
