Tom Perrotta este autorul bestsellerului international Mici copii si scenaristul filmului omonim, nominalizat la Premiul Oscar.
Eve Fletcher, o femeie de virsta a doua, atragatoare si divortata, il conduce la facultate pe unicul ei fiu. Ramasa singura intr-o casa mare si pustie, se hotaraste sa faca niste schimbari esentiale in viata ei. Mai intii se inscrie la un curs de Gen si societate de la un colegiu comunitar si descopera ca profesoara ei, dr. Fairchild, fusese in tinerete barbat. Apoi un mesaj cu tenta obscena primit pe telefon o obsedeaza indeajuns de mult pentru a-si pune intrebari despre viata ei sexuala deplorabila si pentru a incepe o explorare a propriului erotism. Nici nu trebuie sa caute prea mult: e atrasa de o subalterna mai tinara, e curtata de un adolescent de virsta fiului ei, iar noaptea viziteaza, cu o fascinatie morbida, un site pornografic dedicat asa-numitelor MILF. intre timp fiul ei, Brendan, rupt de mediul sau familiar, are probleme de adaptare la facultate, unde descopera o realitate un pic diferita de cea pe care si-o imaginase. in Doamna Fletcher, Tom Perrotta propune o meditatie asupra obsesiilor, aspiratiilor, spaimelor si incertitudinilor oamenilor obisnuiti. Identitatile sexuale, relatiile complicate dintre generatii si transformarile provocate de noile tehnologii si ideologii sunt tratate cu un umor sanatos si o ironie subtila, facind din roman o oglinda a Americii contemporane.
Doamna Fletcher este, probabil, cel mai simpatic si mai cuceritor roman despre dependenta de pornografie si despre problemele stresante ale consimtamintului sexual pe care l-ati citit vreodata. (The New York Times Book Review)
Un roman ironic si empatic despre ramificatiile pornografiei ce se strecoara cu lejeritate, fara isterie sau imputari, in cultura mare. Tom Perrotta se pricepe foarte bine sa prezinte diversele ciudatenii si obsesii ce tin de comportamentul uman. (The Atlantic)
Exista in Doamna Fletcher mai multa melancolie decit in cartile anterioare ale lui Tom Perrotta. Sexul si pornografia slujesc adesea drept stenograme pentru singuratatea personajelor si pentru cautarea respectului de sine. (The New York Times)
