Bogatia printului de Montcapet a starnit cupiditatea a doua femei misterioase, doua surori care semanau pana intr-atat incat nu puteau fi deosebite una de alta: Jocelyne de Hautfort, sotia ducelui de Sorrients, puternic senior spaniol si sora sa, Dalila de Hautfort, cunoscuta si sub numele de Hermosa, doamna in alb si doamna in negru. Una dintre ele – dar care? Nimeni nu stia – a pus la cale asasinarea printului de Montcapet de catre contele Richard de Pompignan-Ragastens si rapirea Rolandei de Montcapet. Fragment din roman:
Trecura cateva zile. Ragastens nu reaparu. Se confirma ca de aceasta data, era intr-adevar mort.
Aceasta se dovedi o adevarata usurare, o eliberare pentru toti. Pentru toti, in afara de Pinacle, despre care am vorbit si in afara de Pompignan, de care ne vom ocupa.
Cel mai vesel dintre toti fu ducele de Guise, bineinteles. Guise petrecuse saptamani cumplite cu teama permanenta de a fi denuntat de Ragastens. Sorrientes, daca ne amintim, facuse tot ce putuse pentru a intretine si dezvolta in el aceasta teama. Eliberat de aceasta amenintare ingrozitoare, Guise simtea nevoia imperioasa de a reactiona, de a se distra putin.
Cum cea mai mare placere a sa era sa mearga la palatul Sorrientes pentru a face curte Jocelynei si Hermosei, veni in fiecare zi. Caci era mereu la fel de profund indragostit de cele doua surori. Si nu putea sa se hotarasca sa aleaga, caci chiar din momentul cand parea ca se decide pentru una, observa imediat ca nu se putea lipsi de cealalta.
Potrivit obiceiului, mergea la palatul Sorrientes cu acea escorta impozanta, magnifica si formidabila care nu-l parasea niciodata. Bineinteles ca Pompignan se numara printre privilegiatii care faceau parte din cercul apropiatilor prezidat de Jocelyne si Hermosa. De altfel, nu stralucea in conversatie caci nu vorbea decat atunci cand era intrebat direct si-i era imposibil sa evite un raspuns, iar aceste raspunsuri erau atat de scurte cat ii permitea buna-cuviinta. In restul timpului statea dinadins retras, palid si taciturn.
Asta deoarece treburile sale amoroase erau departe de a nerge in sensul dorintelor sale. Vrajitoarea, care reusise sa-i inarmeze bratul impotriva propriului sau frate, nu dadea semn de viata. Nu-si tinuse promisiunea de a fi a lui pentru totdeauna si nu parea sa se sinchiseasca de a si-o tine.
Chiar a doua zi dupa moartea lui Ragastens, Pompignan se grabise spre locuinta sa din strada Saint-Martin. In nerabdarea sa de indragostit, isi inchipuia cu naivitate ca va gasi acolo semnalul care sa-l cheme la ea. Se vedea deja la intalnire.”
Codul cartii: DEX978-973-701-517-4
