Dosar permanent

In 2013, la 29 de ani, Edward Snowden a decis sa-si sacrifice viitorul personal pentru binele tarii sale. Dupa ce a lucrat la programul de supraveghere NSA al SUA, a socat lumea intreaga cand a rupt legatura cu sistemul american de informatii si a dezvaluit ca Guvernul SUA incerca, in secret, sa colecteze datele din orice apel telefonic, mesaj sau e-mail. Miza era un sistem de supraveghere in masa fara precedent, care sa poata accesa viata privata a oricarui om de pe planeta.

Traducatori: Maria Adam, Mihaela Ioncelescu, Ruxandra Toma, Dan Drumur

„Cand m-am angajat initial la NSA, in 2009, stiam doar putin mai mult decat restul lumii despre practicile sale. Din rapoartele jurnalistilor, eram la curent cu numeroasele initiative de supraveghere ale agentiei autorizate de presedintele George W. Bush in urma atacurilor din 11 Septembrie. In special, cunosteam initiativa cea mai contestata public, componenta ilegala de inregistrare a Programului Presedintelui de Supraveghere (PSP), care fusese dezvaluita pentru The New York Times in 2005, datorita curajului catorva whistleblowers din NSA si din Departamentul de Justitie.
Oficial vorbind, PSP era un „ordin executiv”, in esenta o serie de instructiuni alcatuite de presedintele american pe care guvernul trebuie sa le considere egale cu legea publica chiar daca sunt scrise in secret pe un servetel. PSP a autorizat NSA sa adune toate comunicatiile prin telefon si pe internet din afara Statelor Unite, fara deosebire. Nu conta daca persoana cu care se comunica se afla in Statele Unite. In plus, PSP a permis NSA-ului sa faca acest lucru fara sa obtina un mandat special de la Curtea de Supraveghere a Informatiilor Externe, o instanta federala secreta infiintata in 1978, care sa se ocupe de cererile IC de mandate de supraveghere dupa ce agentiile au fost descoperite spionand pe plan local miscarile pentru drepturile civile si impotriva Razboiului diri Vietnam.
In urma protestelor care au insotit dezvaluirile din Times si contestarile aduse de Uniunea Americana a Libertatilor Civile in privinta constitutionalitatii PSP-ului in instantele normale, cunoscute, Administratia Bush a sustinut ca ar fi lasat programul sa expire in 2007. Insa expirarea s-a dovedit a fi o farsa. Congresul a petrecut ultimii doi ani din administratia Bush dand legi care au legalizat retroactiv PSP-ul. De asemenea, i-a imunizat juridic retroactiv pe cei care il autorizasera, precum si pe furnizorii de telecomunicatii si de internet care participasera la program. Aceasta lege – Legea pentru Protejarea Americii din 2007 si Amendamentele FISA din 2008 – au folosit un limbaj intentionat ambiguu, care sa-i asigure pe cetatenii americani ca nu erau vizate explicit comunicatiile lor, desi extindea efectiv competenta PSP. Pe langa faptul ca aduna toate comunicatiile care intrau in tara, NSA avea si aprobarea politicii sale de colectare fara mandat a tuturor comunicatiilor prin telefon si prin internet efectuate spre exteriorul granitelor americane.
Cel putin, asta a fost imaginea pe care mi-am format-o dupa ce am citit rezumatul guvernului cu privire la situatie, transmis publicului intr-o versiune desecretizata in iulie 2009, in aceeasi vara pe care am petrecut-o cercetand abilitatile cibernetice chineze.”