Dragostea ultimului magnat

Actuala editie a romanului Dragostea ultimului magnat, realizata de Matthew J. Bruccoli, este rezultatul unor cercetari indelungate si aprofundate, menite sa restaureze structura, stilul si imagistica lui Fitzgerald. Ramasa neterminata, cartea a fost publicata intr-o prima varianta in 1941, cu titlul Ultimul magnat. Inspirat din biografia lui Irving Grant Thalberg, „copilul-minune” al cinematografiei hollywoodiene de la inceputul secolului XX, romanul urmareste ascensiunea lui Monroe Stahr, un producator american care incearca sa-si croiasca drum intr-o lume dificila si plina de intrigi, in care se imbina stralucirea inselatoare a platourilor de filmare cu tensiunile latente din culisele acestora, aventurile amoroase toride cu relatiile de putere.

    Fragment din romanul „Dragostea ultimului magnat” de F. Scott Fitzgerald:
    “Alaturi de Stahr erau prezenti reprezentantii departamentelor tehnice, impreuna cu supervizorii si responsabilii pentru filmele respective. Regizorii nu apareau la aceste prezentari – oficial, din cauza ca munca lor era considerata terminata dar de fapt din cauza ca, pe masura ce banii se scurgeau odata cu bobinele argintii, criticile deveneau tot mai neretinute. Isi creasera o arta delicata din a se tine la distanta.
    Personalul se adunase deja. Stahr a intrat si s-a asezat rapid, iar murmurul conversatiei s-a stins. In timp ce se lasa pe spatarul fotoliului si isi ridica genunchiul sau slab la piept, luminile din incapere s-au diminuat. Pe rindul din spate s-a vazut flacara unui chibrit – apoi liniste.
    Pe ecran, un grup de canadieni francezi urcau cu canoele pragurile unui riu. Scena fusese filmata intr-un rezervor al studioului si, la sfirsitul fiecarei duble, dupa ce se auzea cum vocea regizorului spune „Taie”, actorii de pe ecran se relaxau, isi stergeau fruntile si uneori rideau in hohote – apa din rezervor se oprea si iluzia inceta. Stahr nu a facut nici un comentariu, in afara alegerii unei duble din fiecare set si a remarcii ca „merge bine”.
    Urmatoarea scena, tot la praguri, necesita dialog intre fata canadianca (Claudette Colbert) si negustorul de blanuri francez (Ronald Colman), in timp ce ea privea in jos spre el, dintr-o canoe. Dupa citeva ture de rola, Stahr a vorbit brusc:
    — Rezervorul a fost demontat?
    — Da, domnule.
    — Monroe – aveau nevoie de el pentru…
    Stahr a intervenit peremptoriu:
    — Montati-l din nou rapid. Sa mai tragem o data dubla a doua.
    Imediat au fost aprinse luminile. Unul dintre responsabilii de echipa s-a ridicat de pe fotoliul sau si a venit in fata lui Stahr.
    — O scena jucata minunat aruncata la gunoi, a spus Stahr cu o furie retinuta. Nu era centrata. Camera era asezata in asa fel incit sa prinda frumosul crestet al capului Claudettei, tot timpul cit ea a vorbit. Si noi exact asta vrem, nu? Exact asta se duc oamenii sa vada – crestetul capului unei fete frumoase. Spune-i lui Tim ca ar fi putut-o scuti de efort folosind dublura ei.”