Dreptul de optiune succesorala vol.2. Studii teoretice si practice

Dreptul de optiune succesorala se constituie ca un element de referinta al transmisiunii patrimoniale mortis causa. De exercitarea sa depinde cine va deveni mostenitor al defunctului, cum se va imparti averea succesorala, partea care va reveni fiecarui mostenitor s.a.m.d.
Importanta sa a fost major recunoscuta de noul Cod civil, care a dat o noua dimensiune institutiei optiunii succesorale, pe care a reglementat-o substantial diferit fata de vechea legislatie.
Inceput in volumul I, studiul acestui drept potestativ continua cu analiza aprofundata a urmatoarelor aspecte legate de exercitarea sa:
– termenul de optiune succesorala;
– renuntarea la mostenire;
– aplicarea prezumtiei de renuntare;
– retractarea renuntarii;
– revocarea renuntarii frauduloase;
– retransmiterea dreptului de optiune;
– vocatia multipla la mostenire.
Ne aflam in fata unei veritabile „lecturi juridice”, pe care o recomandam tuturor acelora care, in aprofundarea profesiei lor, doresc sa gaseasca solutii conforme noii legislatii in materie succesorala.
Analiza dreptului de optiune succesorala va continua cu volumul III, in care va fi tratata acceptarea mostenirii si transmisiunea acesteia ca efect al acceptarii.
Fragment din carte:
„Sectiunea 1.3.
Natura juridica a termenului de optiune succesorala
1.3.1. Situalia sub Codul civil de la 1864
1.3.1.1. Ceea ce trebuie sa clarificam de la bun inceput este evolutia textului legal in materie, respectiv a art. 700 Cod civil de la 1864. Initial, acesta spunea ca „facultatea de a accepta sau de a se lepada de o succesiune se prescrie prin acelasi timp ce se cere pentru prescriptia cea mai lunga a drepturilor imobiliare”. Ulterior, ca urmare a modificarii intervenite in anul 1954, acelasi articol preciza ca „dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni, socotit de la deschiderea succesiunii”.
Dincolo de drastica reducere a termenului in care succesibilul putea sa isi manifeste dreptul de optiune succesorala, observam ca textul de lege a suferit modificari structurale pentru ca, in forma sa initiala, se referea la ambele directii ale optiunii — acceptarea mostenirii sau renuntarea la aceasta — urmand ca in forma modificata, sa nu mai faca referire decat la „dreptul de a accepta succesiunea”. Observam in acelasi timp ca, la inceput, posibilitatea de a opta a succesibililor era definita drept o „facultate”, pentru ca mai apoi sa se vorbeasca despre un drept al acestora.
Desi aparent lipsite de semnificatie, toate aceste fluctuatii reprezinta masura exacta a evolutiei conceptiei doctrinare si jurisprudentiale cu privire la dreptul de optiune insusi, iar modificarea legislativa nu a fost decat o incercare de a raspunde controverselor manifestate in legatura cu natura juridica a termenului de optiune succesorala si cu efectele scurgerii acestuia asupra succesibilului inactiv. Ne vom explica in cele ce urmeaza. ”