Prozatorul s-a nascut, pe numele de mirean Dumitru Stanoiu, la 3 aprilie 1893 in comuna Dobrotinet, judetul Olt si a murit in Bucuresti la 8 iulie 1956. Dupa multe peregrinari si ezitari (biografia lui avind multe puncte comune cu cea a scriitorilor Panait Istrati si Tudor Arghezi), Damian Stanoiu intra in minastire „nu pentru a cauta sfinti in viata sau impins de un surplus de credinta”, ci pentru a pune capat saraciei care il macina de mai multi ani. Pentru scrierile sale anticlericale va fi mai tirziu caterisit. Ultimii ani din viata sa i-a consacrat revederii intregii opere, pentru editii definitive, si redactarii amintirilor.
Calugarii fostului ieromonah sunt departe de a fi mistici (in genul celor infatisati candva de literatura gandiristilor), n-au „aripi spre a se inalta la cer” si nici nu vad ingeri in chiliile lor, ci dimpotriva. „Ei nu sunt – cum observa acelasi G. Calinescu – niste scelerati ipocriti asemeni lui Ser Cipparello al lui Boccaccio care simuleaza cu onctuozitate o credinta pe care n-o are. Pacatele lor sunt venale, de iertat, pricinuite de slabiciunea omeneasca si de stricaciunea trecatoare in morala tagmei.” De fapt creatia lui Damian Stanoiu nu cunoaste tipul de calugar sfant sau de inalta moralitate si adanc misticism, asa – de pilda – ca staretul Zosima din Karamazovii lui Dostoievski”. – Ion Nistor
Codul cartii: HFF978-606-46-1160-4
