Ca duhovnic, trebuie multa intelepciune, rabdare, dragoste, osteneala, ca sa nu cazi in prizonieratul relatiilor sufletesti, pe nimeni sa nu inseli, sa nu indrumi gresit, sa nu tolerezi inselarea de sine, sa nu smintesti vreun om, incat el sa plece deznadajduit si sa nu se mai intoarca niciodata la Biserica.
Duhovnicul trebuie sa se roage, sa aiba compatimire, sa fie cu dragoste, sa ierte, sa fie ingaduitor, sa rabde. Rolul duhovnicului, al preotului, este unul cheie, iar raspunderea lui este imensa. Un preot, un duhovnic, nu trebuie nicicum sa devina prizonier. El trebuie sa fie liber, sa fie rob al lui Dumnezeu si nu al altcuiva. Trebuie sa aiba constiinta libera, trebuie sa spuna intotdeauna ce gandeste si sa faca intocmai ceea ce ii dicteaza constiinta. Nu trebuie sa vicleneasca ori sa fie fatarnic. De aceea se leaga de el multe inimi de copii si de varstnici.
De asemenea, trebuie intotdeauna, cu toata sinceritatea, cu toata inflacararea inimii lui, sa raspunda la intrebarile care se ridica, la nevoile duhovnicesti ce?i stau inainte. Trebuie sa auda si sa simta inima tulburata a copilului ori a tanarului si sa afle modul cel mai adecvat de a da un raspuns, de a intinde o mana, de a ajuta. Iar aceasta niciodata nu trebuie sa fie un act formal. Vai preotului care nu intelege acest lucru!
